Succesul sau eșecul de a crea și dezvolta o afacere depind foarte mult de obiceiurile pe care le incorporați în viața voastră de zi cu zi.

Dacă preluați obiceiurile antreprenorilor de succes, există o șansă mare ca și voi să deveniți unul. Există sute de obiceiuri personale sau profesionale ce pot influența în bine afacerea,  dar, potrivit lui Stacy Alcorn, CEO Laer Realty Partners, există și câteva obiceiuri ce distrug afacerile multor antreprenori din întreaga lume.


 

Citește și 6 obiceiuri ale managerilor de succes


 

Acestea sunt cele mai importante trei obiceiuri de care trebuie să scăpați pentru a evita eșecul în afaceri:

  1. Acordați atenție poveștilor, nu faptelor.

De exemplu, să spunem că în urmă cu două săptămâni i-ați spus celui mai bun angajat al vostru în domeniul vânzărilor că, în ultimul timp, performanțele lui au scăzut și că trebuie să lucreze pentru a reveni la productivitatea excelentă din trecut.

De atunci, angajatul respectiv nu a mai venit la întâlnirile de afaceri săptămânale. Povestea pe care v-o imaginați este că el a fost foarte deranjat de ce i-ați spus, iar acum probabil că își caută de lucru în altă parte.

Aceasta este doar o poveste și există o șansă mare să fie complet falsă.

Singurele fapte reale pe care le cunoașteți din această situație sunt că: 1. I-ați spus celui mai bun angajat al vostru că trebuie să-și îmbunătățească performanța și 2. Angajatul respectiv a lipsit de la două întâlniri. Este foarte ușor să confundați faptele reale cu povești pe care vi le imaginați.

Poveștile stârnesc emoții ce ne fac să reacționăm, iar acele reacții sunt bazate pe concluzii subiective și de cele mai multe ori false. Pentru a fi un lider eficient, trebuie să scăpați de obiceiul de a vă imagina tot felul de povești ce pot să vă influențeze succesul profesional. În schimb, separați faptele reale de povești și luați decizii numai pe baza a ceea ce cunoașteți cu adevărat.

  1. Nu vă schimbați niciodată părerile

De cele mai multe ori, ceea ce credeți a fost inspirat sau asimilat de la alte persoane pe parcursul vieții.

Construirea unei afaceri necesită inovare, ce presupune să vă puneți la îndoială fiecare credință, părere sau idee pe care o aveți.

CEO-ul Zappos Tony Hsieh nu a crezut că oamenii nu ar cumpăra niciodată încălțăminte de pe internet, doar pentru că nu puteau să o probeze și, din acest motiv, a construit Zappos.

Steve Jobs nu a crezut că un telefon trebuie să fie doar un telefon. El a crezut că poate fi și computer, camera de filmat și music player.  Este, într-adevăr, unul din cele mai grele lucruri să renunțați la ceea ce credeți de o viață întreagă, dar dacă reușiți, afacerea voastră poate să ajungă foarte departe.

  1. Ignorați criticile

Este nevoie de un ego foarte puternic pentru a construi un imperiu. Cu toate astea, trebuie să renunțați la obiceiul de a vă considera mult mai buni decât sunteți în realitate. Atunci când un angajat sau un client vă informează că produsul, serviciul sau atitudinea dumneavoastră ar putea fi îmbunătățite, este foarte ușor să cădeți în capcana de a vă apăra onoarea personală sau pe cea a afacerii voastre.

Dacă aveți 500 de păreri pozitive de la clienții voștri și una deranjant de negativă, vă va fi foarte ușor să o ignorați pe cea din urmă. Totuși, dacă reușiți să renunțați la obiceiul de a ignora critica, există o șansă foarte mare să descoperiți că din acel comentariu negativ aveți mai multe lucruri de învățat decât din toate celelalte 500 de păreri pozitive adunate.

 

Sursa: inc.com