Odată ce cunoașteți oamenii potriviți și stabiliți conexiuni cu aceștia, veți fi în permanență informați. Totodată, veți învăța lucruri noi, veți fi mai inovativi, veți avea audiența perfectă pentru a vă exprima ideile și veți reuși să rezolvați diverse probleme mult mai rapid și eficient.

Pentru fiecare persoană care înțelege importanța menținerii unei rețele complexe de conexiuni profesionale, există multe alte persoane care nu reușesc să-și depășească aversiunea față de networking. În mare parte, acest fenomen este datorat faptului că persoanele respective nu înțeleg un anumit lucru: cele mai mari bariere pe care oamenii le întâmpină în networking sunt de natură mentală, fără să aibă vreo legătură cu abilitățile lor de a socializa.

Pe lângă această confuzie, mai există și alte 5 concepții greșite importante care împiedică oamenii să se bucure de toate beneficiile pe care networking-ul:

  1. Networking-ul este o pierdere de vreme. Lipsa de experiență în zona de networking poate face oamenii să se întrebe dacă aceasta este cu adevărat o modalitate productivă de a-și petrece timpul, în special atunci când relațiile dezvoltate nu aduc beneficii imediate. Adevărul este că networking poate fi o pierdere de vreme sau vă poate aduce beneficii incomensurabile; totul depinde de conexiunile pe care vi le creați și cum le dezvoltați mai departe. Majoritatea persoanelor stabilesc neintenționat legături cu alți oameni și apelează la persoanele respective doar atunci când propriile nevoi sau interese o cer. Dacă vă veți îndrepta atenția către persoane cu o importanță strategică pentru dumneavoastră, este foarte probabil ca networking-ul să vă aducă beneficii multiple.
  2. Oamenii ori dispun de un talent nativ pentru networkingori nu sunt făcuți pentru asta. Majoritatea oamenilor consideră ca networking-ul este ușor pentru persoanele extrovertite, dar imposibil pentru cele introvertite. Dacă acești oameni consideră că nu dispun de o inclinație nativă către networking, atunci nu vor fi dispuși să investească timp și energie în această direcție. Totuși, există o soluție pentru această problemă. În lucrarea academică scrisă de Kuwabara, Hildebrand și Zou, autorii au demonstrat faptul că dacă sunteți încrezători în faptul că vă puteți dezvolta abilitățile de networking, atunci veți deveni mult mai motivați să vi le îmbunătățiți și, astfel, veți putea observa îmbunătățiri vizibile în cel mai scurt timp.

Citește și 4 sfaturi de networking pentru persoanele introvertite


  1. Relațiile ar trebui să se formeze natural. Una dintre pseudoproblemele cu care se confruntă oamenii în privința networking-ului este impresia că toate relațiile ar trebui să se formeze și să se dezvolte spontan între oameni care se plac reciproc. Multe persoane cred că formarea și dezvoltarea relațiilor strict strategice sau profesionale sunt imorale. Problema cu această perspectivă este că are ca rezultat doar conexiuni profesionale aproape inutile. Decenii de cercetări în psihologia socială au arătat că oamenii dezvoltă și mențin relații cu oameni asemănători lor. Aceste relații “narcisiste și leneșe” nu ne vor oferi niciodată diversitatea de opinii necesară pentru a înțelege mai bine lumea din jurul nostru și pentru a lua decizii mai bune. Acesta este motivul pentru care este important să dezvoltăm relații profesionale fără a ne limita la persoanele care ne plac în mod special.
  2. Rețelele de networking sunt egoiste și servesc doar scopurilor personale. Multe persoane care nu reușesc să se implice cu adevărat în networking își justifică alegerea pe baza valorilor personale. Aceste persoane văd networking-ul ca fiind “nesincer” sau “manipulativ” – o modalitate prin care se pot obține avantaje injuste și, de aceea, ar reprezenta o încălcare a principiului meritocrației. Pe de altă parte, multe persoane văd networking-ul ca pe o simplă socializare ce poate aduce, eventual, și beneficii profesionale.  În al doilea rând, pentru a putea observa toate oportunitățile și beneficiile pe care networking-ul le poate aduce, această activitate trebuie privită nu doar la nivel individual, ci și la nivelul întregii echipe sau chiar al companiei.
  3. Cele mai puternice legături sunt și cele mai valoroase. Această idee ne împiedică să dezvoltăm relații profesionale noi și eficiente, deoarece ne bazăm pe ideea că relațiile existente cu persoanele care ne cunosc deja foarte bine sunt suficiente. Deși acestea sunt, într-adevăr, foarte importante, unii oameni au tendința de a subestima importanța acelor “legături superficiale” – acele relații cu oameni pe care nu îi cunoaștem suficient de bine sau pe care îi întâlnim rar. În urma mai multor studii și cercetări pe această tema s-a descoperit faptul că inovația și cunoștințele strategice se dezvoltă considerabil datorită acestor “legături superficiale”.

Perspectiva noastră asupra networking-ului influențează în mod direct timpul și efortul pe care îl depunem pentru a construi relații profesionale și, automat,  afectează și rentabilitatea investițiilor depuse. Singura modalitate de a schimba această perspectivă și de a înțelege faptul că networking-ul este una dintre cele mai importante resurse pentru slujba și cariera dumneavoastră este să îl experimentați; ulterior, veți putea observa de unii singuri beneficiile.

Great People Inside oferă soluții complete de evaluare și ușor de utilizat în toate procesele de resurse umane, de la atragerea și selecția candidaților potriviți până la dezvoltarea, integrarea și retenția angajaților. Ca un punct de pornire în analiza comportamentului uman, GR8 Big5 Behaviors se axează pe explorarea dimensiunilor personalității care favorizează performanța de top. De la conștiinciozitate la reziliență și tenacitate, toate trăsăturile de caracter disponibile în această evaluare sunt eficiente în predicția performanței.  Pentru mai multe detalii, click aici.

solicita evaluare gratuita blog

Sursa: https://hbr.org