Dacă sunteți antreprenor, există șanse mari să nu vă puteți bucura de prea mult timp liber. Chiar și în cazul în care aveți posibilitatea de a lucra online, fără a prezent fizic la birou, nu veți reuși să vă reîncărcați bateriile dacă nu vă dezlipiți de smartphone sau tabletă nici măcar la masa de Crăciun.

Nu va fi niciodată ușor pentru un director executiv să își permită câteva zile libere. Pentru antreprenorii începători, o săptămână liberă înseamnă, de regulă, pierderi financiare majore. Iar dacă sunteți proprietarul unei afaceri mici, atunci vor apărea probleme administrative și dificultăți în menținerea bunelor relații cu clienții în absența dumneavoastră.

Din fericire,  în perioada sărbătorilor,  majoritatea clienților sunt în vacanță, astfel încât sfârșitul de an este cam singurul moment în care puteți să vă bucurați de un binemeritat timp liber.

Acestea sunt câteva sugestii pentru orice antreprenor care dorește să beneficieze la maximum de scurta vacanță:

  1. Faceți cunoscut faptul că urmează să lipsiți de la birou

Toată lumea își ia câteva zile de concediu la un moment dat și niciun client înțelegător nu ar trebui să aibă vreo problemă cu pauza dumneavoastră, în special în perioada dintre Crăciun și Anul Nou.

Este vital să le comunicați din timp clienților și partenerilor de afaceri perioada în care veți fi indisponibil. Este o lipsă totală de profesionalism ca, în urma stabilirii unei viitoare colaborări,  potențialul partener să primească un răspuns automat prin care să  fie înștiințat de absența dumneavoastră.

De asemenea, comunicați-le din timp și angajaților dumneavoastră intenția de a intra în vacanță, pentru ca aceștia să aibă suficient timp să pregătească ultimele documente, proiecte și facturi ce trebuie completate, aprobate și semnate.  Dacă sunteți suficient de norocos să  aveți un angajat de încredere care vă poate și este dispus să vă preia sarcinile în această perioadă, faceți cunoscut numele acestei persoane în cadrul întregii organizații.

  1. Faceți un compromis cu activitatea online

Majoritatea specialiștilor ne sfătuiesc să întrerupem orice activitate online în timpul liber. Totuși, în loc să vă lăsați telefoanele sau tablete acasă, puteți adopta o cale de mijloc:

Pentru a fi prezent 100% alături de familie și prieteni, fără a verifica pe furiș email-ul în dimineața de Crăciun, există varianta de a lăsa deoparte tableta și telefonul pentru câteva ore. Apoi, vă puteți cere scuze pentru a vă retrage timp de o jumătate de oră, astfel încât să verificați ultimele noutăți din companie și să vă citiți toate email-urile. Mai mult, există și antreprenori ce aleg să își rezerve chiar două ore în fiecare dimineață sau seară pentru treburile de la birou.

Nu există o abordare ce funcționează pentru toată lumea; ideal este să găsiți varianta care vi se potrivește cel mai bine. Dar țineți minte, cea mai importantă parte a vacanței este relaxarea – și este greu să vă relaxați când toate gadget-urile pe care le aveți necesită atenție constantă.


 Citește și Cum să rămâi motivat când toți ceilalți sunt în vacanță


 

  1. Concentrați-vă asupra imaginii de ansamblu în perioada vacanței

Cu atât de multe companii ce își întrerup activitatea în perioada sfârșitului de an, se întâmplă frecvent ca mulți antreprenori să fie forțați să intre la rândul lor în vacanță, indiferent dacă își doresc acest lucru sau nu.

Astfel, dacă aveți câteva ore sau zile libere la dispoziție, profitați la maximum de acest timp. În loc să vă ocupați de sarcinile zilnice doar de dragul de a lucra, concentrați-vă asupra imaginii de ansamblu. Sfârșitul de an reprezintă momentul perfect pentru a face un bilanț. Gândiți-vă la ce anume a funcționat și ce nu, ce poate fi îmbunătățit, ce produse sau servicii au fost profitabile și cum puteți satisface cât mai eficient nevoile clienților în noul an.

  1. Asigurați-vă că echipa dumneavoastră este echilibrată

Nu uitați că nu sunteți singurul care își dorește să petreacă sărbătorile cu familia și prietenii. Asigurați-vă că și angajații dumneavoastră au condițiile necesare pentru a se bucura de sărbători și pentru a se odihni.

  1. Învățați să spuneți „Nu” atunci când începeți să vă simțiți stresați

Antreprenoriatul este o activitate plină de responsabilități, a mai adăuga și presiunea planurilor de vacanță, a întâlnirilor familiale, a cumpărăturilor pentru cei dragi sau a petrecerilor de sfârșit de an. Stresul poate afecta pe oricine, chiar și pe cei mai rezistenți dintre noi.

Când vă simțiți epuizat, faceți un pas înapoi și renunțați la unele obligații sociale pe care le aveați în program. De asemenea, faceți o selecție a activităților profesionale și concentrați-vă asupra priorităților.

  1. Nu aveți motive să vă simțiți vinovat

Orice om are nevoie de o pauză pentru a se reface. Este un lucru firesc și nu trebuie să aveți mustrări de conștiință, mai ales că timpul petrecut alături de familie și prieteni nu este un timp pierdut. Dimpotrivă, după vacanță, vă veți întoarce cu o viziune nouă și cu un surplus de energie, pregătit pentru a înfrunta cu succes provocările noului an.

Ideea că oamenii ar trebui să se bucure de un echilibru între job și viața personală nu este una nouă, dar conceptul de wellbeing@work a fost și încă este, de cele mai multe ori, un concept subapreciat. Experții au observat o creștere impresionantă a productivității de fiecare dată când sunt luate măsurile necesare pentru a optimiza condițiile de muncă și pentru a reduce stresul inutil. Great People Inside vă pune la dispoziție instrumentul de evaluare a resurselor umane GR8 Wellbeing, bazat pe cele mai noi teorii din psihologia organizațională și a muncii, ce poate fi folosit pentru a identifica nivelul de wellbeing al angajaților, îmbunătățind satisfacția la locul de muncă și generând un impact pozitiv asupra vieții personale și profesionale.

Solicitați un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

 

 

 

 

Sursa: mashable.com