Perioada de sărbători poate fi una foarte stresantă pentru manageri. Pe lângă masa în familie, cumpărături și diverse deplasări, aceștia trebuie să se îngrijească și de clienții care au solicitări de ultim moment și de diverse treburi administrative de final de an, în ciuda numărului ridicat de angajați plecați în concediu.

Desigur, nu putem scăpa de toată această agitație, dar, dacă treburile sunt făcute ca la carte, această perioadă din an poate fi folosită într-un mod productiv pentru a reflecta și a vă reîncărca bateriile.

Găsiți-vă timp să reflectați asupra anului ce a trecut

În majoritatea cazurilor, perioada dinaintea sărbătorilor este una destul de neproductivă din punct de vedere profesional. Gândurile oamenilor sunt în cu totul altă parte și poate deveni dificil să vă realizați majoritatea obiectivelor standard. În loc să luptați împotriva curentului, păstrați-vă timp pentru a reflecta și pentru a identifica momentele din anul ce a trecut în care ați procedat corect, dar și pe cele când ați greșit .

O conștiență (self-awareness) dezvoltată este probabil cea mai valoroasă trăsătură pe care un manager o poate avea. La fel ca și în cazul oricărei alte abilități, trebuie timp și efort pentru a o putea dezvolta. Recomandarea mea este să vă gândiți care sunt planurile dumneavoastră pentru noul an și să analizați dacă acestea sunt realizabile. Sfătuiți-vă și membrii echipei dumneavoastră să procedeze în aceeași manieră.

De exemplu, în cadrul companiei Great People Inside, noi facem o evaluare asupra echipei și a evoluției produsului pe durata întregului an. Ne planificăm o ședință de final de an în care se discută succesele și eșecurile anului ce a trecut. Această ședință ajută membrii echipei să vadă dacă sunt pe aceeași lungime de undă și dacă înțeleg obiectivele companiei și rolul lor în îndeplinirea acestora.


Citește și 7 atitudini specifice oamenilor de succes


Răsplătiți-vă echipa

Din câte am observat, multor directori executivi le displace să-și premieze membrii echipei pentru o treabă bine făcută. Este de înțeles că nu toată lumea își permite să plătească bonusuri mari în fiecare an, dar compensațiile materiale nu sunt întotdeauna necesare.

Există multe alte moduri în care puteți să răsplătiți performanța și să recunoașteți eforturile celor care au ales să lucreze pentru dumneavoastră. Dacă nu vă permiteți să oferiți compensații celor mai buni angajați ai dumneavoastră, oferiți-le un post superior din punct de vedere ierarhic sau, pur și simplu, mulțumiți-le într-o manieră cât mai sinceră.

Great People Inside organizează o petrecere de Crăciun în fiecare an și nu este genul de petrecere tradițională în care oamenii stau de vorbă stânjeniți. Și, deși avem angajați ce se respectă și se înțeleg foarte bine între ei, puțină creativitate pe partea de planificare contează foarte mult pentru starea lor de spirit. Chiar și în cazul în care nu aveți o echipă unită, vă sfătuiesc să investiți bani și timp în celebrarea anului ce s-a scurs. Un asemenea efort va aduce beneficii când va începe munca în anul următor.

Spuneți cât mai des mulțumesc

Antreprenoriatul nu este un drum pe care trebuie să îl parcurgeți singuri. Este nevoie de parteneri, angajați și relații foarte bune între aceștia. În această perioadă a anului, este important să le mulțumiți oamenilor care v-au ajutat.

Mulțumiți-le clienților dumneavoastră! Și aici nu mă refer să le trimiteți un coș cu fructe foarte frumos decorat. Clienții dumneavoastră reprezintă cel mai important pilon de susținere al organizației dumneavoastră. Din acest motiv vă recomand să găsiți o modalitate cât mai autentică prin care să vă arătați aprecierea față de ei.

În al doilea rând, trebuie să mulțumiți echipei pe care o aveți. Poate fi sub forma unei compensații suplimentare, dar după cum am menționat și mai sus, nu trebuie să fie mereu astfel.

În final, asigurați-vă că vă arătați aprecierea față de parteneri, soț sau soție, membrii familiei și că le mulțumiți pentru suportul oferit în anul ce a trecut. Antreprenorii pot fi câteodată  persoane destul de dificile, iar oamenii din jurul acestora merită cu adevărat mulțumirile lor.

Nu lăsați stresul din această perioadă să vă împiedice din a vă rezerva măcar puțin timp pentru reflecție, răsplată și pentru a oferi mulțumiri. Dacă faceți aceste lucruri simple, dumneavoastră și echipa veți beneficia de un plus de energie și veți fi pregătiți și determinați pentru noul an!

Platforma GR8PI le oferă organizațiilor posibilitatea de gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat cât și pentru angajator. Productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților sunt doar câteva dintre aspectele ce pot fi îmbunătățite considerabil. Pentru mai multe detalii, click aici.

Sursa: Forbes.com