Cu toții am trecut prin momente de stres de care este imposibil să ne ferim. Din nefericire, stresul poate crea o serie de probleme fizice și emoționale grave, existând o listă relativ cuprinzătoare de efecte negative. Indiferent câte elemente se găsesc în această listă, mai există un efect provocat de stres pe care ar trebui să îl conștientizam: un studiu realizat de Yale a descoperit că stresul deteriorează partea creierului care ne permite să avem autocontrol. Odată deteriorată din cauza stresului această zonă, este din ce în ce mai dificil de gestionat pe viitor. Inițial, probabil că cei mai mulți dintre noi nu văd o legătură strânsă între această descoperire și situația de la locul de muncă, ceea ce nu face altceva decât să ne sporească surprinderea cu privire la această corelație.

O serie de studii implicând peste un milion de oameni au concluzionat că peste 90% dintre angajații de top au puternice abilități de gestionare a stresului, ceea ce le permite să își mențină autocontrolul și să rămână calmi în situațiile dificile. De fapt, angajații de top sunt capabili să se folosească de stres pentru a atinge un nivel înalt de performanță. Cum este posibil acest lucru?

Se pare că stresul ne face rău doar dacă continuă timp îndelungat, fiind numit „stres negativ”, iar un nivel moderat de stres poate chiar să ne motiveze, având denumirea de „stres pozitiv”.

S-a demonstrat că un nivel moderat de stres, pe termen scurt sporește neurogeneza, mai ales în cazul neuronilor care îmbunătățesc memoria. Există o linie clară de demarcație între stresul pozitiv și stresul negativ, iar acest lucru face diferența dintre un atac de cord și o zi de lucru productivă. Astfel, pentru a-și menține rata de succes, angajații de top și-au dezvoltat un fel de „buton” de pornire-oprire pentru stres. Existența acestui „buton” este posibilă doar prin perfecționarea strategiilor de coping față de stres, care le permit performerilor de top să controleze durata și nivelul de stres cu care se confruntă, indiferent de situația în care se află.

Iată câteva strategii simple dar eficiente:

Evitați grijile

Performerii de top se concentrează asupra locului și clipei prezente. Ei nu își pierd timpul și nu își induc anxietate și griji gândindu-se la ce s-ar putea întâmpla. În loc să se îngrijoreze, performerii de top își vor concentra gândurile asupra lucrurilor care îi ajută să rămână calmi și să controleze situația. Poate părea simplu, dar este mai ușor de zis decât de făcut.

Respirați

O strategie terapeutică dovedită în gestionarea stresului este concentrarea asupra respirației. Aceasta se bazează pe îndreptarea gândurilor asupra activității efective de respirație, ceea ce împiedică distragerea atenției, aceasta din urmă putând crea stres și griji. Dacă sunteți într-un mediu negativ, încercați să găsiți o încăpere liniștită în care să puteți să vă detașați de griji și exersați-vă respirația. Oricât de ciudat ar suna, această metodă chiar funcționează!

Mențineți-vă atitudinea pozitivă

Indiferent cât de rău le merge într-o zi, angajații de top au abilitatea de a-și menține atitudinea pozitivă. Această atitudine este un factor determinant pentru starea de spirit, care ajunge să afecteze performanța și motivația. Dacă lucrurile merg rău, alegeți-vă un aspect pozitiv din timpul zilei și concentrați-vă gândurile asupra lui. Dacă nu găsiți nimic pozitiv în ziua de azi, concentrați-vă la un moment din trecut în care ați fost fericit, sau, eventual, la un eveniment din viitor care vă entuziasmează. Esențial este să vă transformați gândirea negativă într-una pozitivă. Rețineți, și mâine e o zi.

Dați dovadă de recunoștință

Angajații de top au deseori gânduri de recunoștință și mulțumire. Acest lucru acționează în tandem cu gândurile pozitive și reprezintă un ritual important ce trebuie menținut. Studiile au arătat că oamenii care se străduiesc să dea dovadă de recunoștință și se gândesc care sunt lucrurile care îi fac să fie mulțumiți vor avea parte de o stare bună, un nivel ridicat de energie și o condiție fizică superioară în general.

Destindeți-vă

Cu tehnologia permanent la îndemână, a devenit din ce mai ce mai dificil să ne deconectăm de lumea din jur și să ne facem timp pentru noi înșine, dar tocmai asta este ceea ce fac angajații de top. Este important să ne acordăm momente de respiro, în raport direct cu durata perioadelor stresante. O relaxare reală înseamnă absența telefoanelor, calculatoarelor sau colegilor – ar trebui să fie un moment de odihnă și recuperare, fără factori perturbatori. Rețineți că există o diferență subtilă între stresul pozitiv și cel negativ, prin urmare este important să vă destindeți pentru a controla durata stresului.

Odihniți-vă

Durata și calitatea somnului din fiecare noapte sunt esențiale nu doar pentru energia, performanța și motivația din timpul zilei următoare, dar și pentru recuperarea corpului și a memoriei, astfel încât să puteți reține lucrurile petrecute de-a lungul zilei. Studiile au indicat o corelație pozitivă între somn și sănătate, prin urmare, dacă vă privați de somn, vă faceți doar rău. Ați mers vreodată la serviciu după o noapte nedormită și v-ați purtat groaznic cu toți cei din jur? Nu a fost o coincidență. Somnul are un efect asupra stării, autocontrolului, energiei și nu numai, deci este esențial să respectați orele de somn.

Voi ce alte strategii ați folosit pentru a gestiona stresul?