În timpul verii, când majoritatea colegilor tăi sunt în vacanță, chiar și cel mai mic progres pare o sarcină imposibilă. Nu poți stabili acea ședință importantă, deoarece toți cei care ar trebui să participe sunt în vacanță. Nu ai nici cea mai mică idee unde să găsești toate datele, deoarece toți cei responsabili sunt probabil la mare. Și, nu în ultimul rând, nu poți demara acel proiect esențial, deoarece șeful nu este la birou pentru a-l aproba. Să te afli la birou printre singurii care-și doresc să lucreze cu adevărat în această perioadă a vacanțelor prelungite poate fi foarte frustrant.
În această situație, ce poți face pentru a rămâne motivat și a face timpul petrecut la locul de muncă să conteze? Acestea sunt câteva strategii care te-ar putea ajuta:
Implică-te în proiecte complexe
Profesorul de informatică de la Georgetown, Cal Newport, susține că “munca superficială” – sarcinile care nu necesită un efort intelectual din partea noastră, dar ne ocupă cea mai mare parte a zilei de lucru, ca de exemplu răspunderea la mail-uri – este deseori necesară pentru a ne păstra locul de muncă. Totuși, el spune că secretul atingerii unui succes profesional peste medie îl reprezintă abilitatea de a accepta și de a ne implica în proiecte mult mai complexe. Primind și trimițând în total în medie 122 de email-uri pe zi, poate fi foarte dificil să îți găsești timp pentru a te ocupa de sarcinile cu adevărat importante, de exemplu dezvoltarea unei noi strategii eficiente de vânzări, identificarea unor modalități de a îmbunătăți serviciile/produsele oferite sau multe alte lucruri ce vor ajuta compania pe termen lung. Dar atunci când toată lumea e în vacanță, cantitatea de email-uri primite scade semnificativ. Acest lucru îți oferă mult mai multă libertate și timp pentru a aborda proiectele importante pe care le-ai tot amânat, dar care ți-ar putea aduce beneficii considerabile din punct de vedere profesional.
Citește și Adevărul despre distracție și productivitate la locul de muncă
Rezolvă și problemele minore
Dacă te simți prea moleșit din cauza verii pentru a te implica în proiecte mai complexe, ai putea să-ți folosești timpul în direcția opusă: dedică-ți o zi sau două pentru a rezolva acele probleme minore care nu te lasă să fii cu adevărat productiv. Cu toții avem o listă de proiecte care trebuie finalizate, dar, deoarece nu reprezintă o prioritate, ajungem să le amânăm întotdeauna. Poate printre ele se numără pur și simplu curățarea și ordonarea biroului, pentru a nu mai pierde câteva minute în fiecare zi atunci când vrem să găsim ceva prin maldărul de dosare. Ai putea să scrii în sfârșit acea scrisoare de recomandare pentru fostul intern sau să îți actualizezi profilul de Linkedin.
Aceste sarcini nu vor fi niciodată atât de importante precum efortul concentrat de a-ți rezolva prioritățile strategice, dar și ele trebuie făcute la un moment dat. Dacă momentan nu te simți deloc motivat, rezolvarea acestor mici probleme îți va oferi un sentiment de satisfacție la sfârșitul zilei, atunci când vei respira ușurat gândindu-te retrospectiv.
Construiește-ți relații profesionale
Networking-ul este o altă sarcină pe care mulți o consideră foarte importantă, dar uită de ea atunci când au mult prea multe de lucru. Atunci când mulți dintre colegii tăi lipsesc de la birou, înseamnă că oamenii nu se așteaptă la un răspuns imediat mesajelor lor și nimeni nu stă să calculeze cu cât timp ți-ai prelungit pauza de prânz. Zilele de vară pot reprezenta momentul potrivit pentru a te apropia de alți angajați, din interiorul companiei tale sau din oricare alta. Dacă sunt în oraș, există o șansă mult mai mare decât în mod normal că ei să-ți accepte invitația la o întâlnire. Astfel îți vei întări relațiile și ți-ai putea îmbunătăți cunoștințele despre piața muncii, devenind mult mai valoros pentru colegii tăi atunci când se întorc din vacanță.
Poate fi foarte frustrant să observi că fiecare email pe care-l trimiți primește un răspuns automat, amintindu-ți că ești printre puținii care încă n-au plecat în vacanță, dar recompensele pentru a-ți păstra productivitatea în aceste momente grele vor fi pe măsură.
Bineînțeles, este mult mai plăcut ca tu să fii cel care pleacă în vacanță, dar chiar și dacă nu ești, cu mentalitatea potrivită, poți obține multe beneficii din această situație.