Într-o postare anterioară, v-am vorbit despre colaborarea pe care am încheiat-o începând cu acestă primăvară, cu HR Manger și Cariere.  Tot atunci v-am promis că o să împărtășesc cu voi noile apariții. Iată că a venit momentul.

În data de 8 mai 2014 vom fi parteneri, cu Profiles International, ai evenimentului Employee Engagement – How to make a difference, organizat de revista HR Manger.

În contextul ultimului studiu Employee Engagement Report condus de Blessing White care arată că 4 din 10 angajați la nivel gobal au un nivel redus al engagementului relativ la jobul lor (se simt neimplicați, nu le place muca pe care o fac sau sunt deconectați emoțional de mediul de lucru), am fost invitat  să vorbesc, în cadrul evenimentului, despre importanța compatibilității omului cu postul în stimularea și menținerea angajamentului.

Mai multe detalii despre eveniment, puteți găsi aici