Dacă vrei să îți schimbi cariera, ar trebui să faci cât mai mult networking. Studiile estimează că aproximativ 80% din toate job-urile sunt obținute prin recomandări sau trimiteri personale. În cele mai multe cazuri, sistemul ATS(applicant tracking system) detectează că un candidat nu are experiența necesară pentru funcția respectivă și este scos de pe listă. Din acest motiv, CV-ul dumneavoastră nu va ajunge, cel mai probabil, să fie citit de către un om. Singura șansă pentru a intra într-o nouă industrie este să vă folosiți de relațiile dumneavoastră pentru a ajunge în fața unei persoane reale care să vă evalueze experiența profesională.

Atunci când vine vorba de carieră, relațiile interpersonale sunt mai importante decât orice altceva.

Linkedin a demonstrat că cei mai mulți dintre noi se află la trei pași distanță de cineva care lucrează în cadrul unei companii la care ne-am dori să lucrăm și noi. Aceste “conexiuni îndepărtate” reprezintă oamenii care ne pot deschide ușa către noi oportunități de carieră, aducându-ne în fața unor persoane care sunt dispuse să asculte motivele pentru care am fi potriviți pentru un anumit rol în compania lor. Având această informație în minte, o idee bună ar fi să urmați următorul sfat: faceți în mod constant networking cu persoane din afara industriei dumneavoastră!

Întâlnirea și comunicarea cu persoane din diferite industrii și funcții nu vă oferă doar o înțelegere mai bună a celorlalte tipuri de cariere, ci vă oferă, de asemenea, și foarte multe noi oportunități. Doar pentru că lucrezi în sistemul în domeniul serviciilor medicale, nu înseamnă că nu ar trebui să îți petreci timpul cunoscând oameni care lucrează în inginerie sau marketing. Chiar dacă nu este aceea direcția în care doriți să mergeți, acești oameni pot avea prieteni sau rude care lucrează în domeniul la care aspirați.


Citește și Secretul psihologic pentru a reuși să îți atingi obiectivele


Există multe modalități să faceți asta, printre care se numără:

  • Voluntariatul în organizații non-profit.
  • Participarea la evenimente de business locale
  • Participarea la cursuri și certificări

Ideea de bază este să ieșiți din zona dumneavoastră de confort și să cunoașteți noi tipuri de oameni.

Sunteți reticenți la astfel o astfel de idee? Atunci probabil nu sunteți pregătiți pentru o schimbare de carieră.

Networkingul cu necunoscuți poate părea o activitate stresantă, dar cât de mult vă doriți o schimbare de carieră? Dacă vă duriți suficient de mult, puteți trece peste propriile frici amintindu-vă motivul pentru care faceți ceea ce faceți. Doar voi sunteți responsabili de fericirea și satisfacția voastră profesională.

Platforma Great People Inside le oferă organizațiilor posibilitatea de a gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, într-un timp scurt.

Solicitați un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa:
Inc.com