Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este cea mai mare asociație economică bilaterală din România și reunește peste 530 de firme membre românești și germane fiind de peste 10 ani actorul central în relațiile economice româno-germane, contribuind activ la dezvoltarea acestora.

Printre serviciile oferite de AHK România se numără consilierea de piață, căutarea individuală de parteneri de afaceri, recrutarea de personal, consiliere pentru desfacere și achiziții pe piața germană, formarea profesională și formarea continuă.

Pe lângă organizarea programelor de formare profesională complete, oferă informații utile legate de sistemul dual de învățământ din Germania și modalități de aplicare a acestui model în România.

De asemenea, oferă consiliere în ce privește conceperea măsurilor de formare profesională și a programelor de formare profesională complete, organizarea formărilor de tip “train the trainer”, dar și organizarea și coordonarea examinărilor intermediare și finale după modelul dual, inclusiv acordarea de certificate de calificare profesională.

AHK România consideră că un motor important în dezvoltarea unei economii este educația, de aceea au acordat atenție deosebită acestui domeniu. De-a lungul timpului, ca voce unitară a investitorilor germani care au identificat o lipsă majoră de personal calificat în România, au susținut cu tărie introducerea unui sistem de învățământ profesional care să asigure pe termen lung forța de muncă bine calificată necesară pe piața muncii.

Începând cu luna februarie 2015, Profiles International  face parte din Comitetul de formare profesională înființat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, care are ca rol coordonarea metodologică și științifică a aspectelor legate de activitățile de formare profesionala în sistem dual din România desfășurate de AHK România.

DSC_0267

 

IMG_0038