Un minim de timp dedicat evadării mentale sau fizice poate face minuni pentru minte, corp și chiar profit.

Ca antreprenor, probabil că îți dedici energia și timpul zecilor de oameni cu care interacționezi, poate chiar în detrimentul propriei bunăstări. Totuși, acest lucru pur și simplu nu este sustenabil pe termen lung și poate duce la epuizare. În această „nouă normalitate” post-pandemie, este mai important ca niciodată să maximizezi timpul pe care ți-l dedici ție, pentru a te reîncărca și a trăi viața la un nivel superior.

Câteva concepte cheie pe care le-am învățat și care facilitează acest proces:

1. Fă-ți timp în fiecare zi pentru tine 

Acesta este conceptul cel mai important de adoptat. Oricare ar fi modul tău de a evada – chiar și ceva atât de simplu precum exersarea recunoștinței, lucru pe care îl poți realiza înainte de culcare, scriind în jurnal un moment extraordinar care a avut loc în timpul zilei – dacă îți faci un obicei din asta, vei ajunge în starea de „flux”. Nu trebuie să îți ocupe fiecare moment din timpul liber, dar trebuie să facă parte dintr-un program consecvent.

2. Fă-ți o listă de sarcini și stabilește-ți prioritățile 

Este greu să fii toată ziua „în priză”, însă este vital să te concentrezi asupra sarcinilor presante. Fă-ți o listă cu lucrurile pe care le ai de făcut și stabilește-le pe cele prioritare prin selectarea primelor trei „de realizat astăzi”. Dacă te concentrezi asupra lor, vei putea să progresezi cu afacerea, să ai sentiment de realizare și să creezi un spațiu în care să te răsfeți puțin sau să te deconectezi (mental sau fizic). Odată stabilite primele trei, vei putea să abordezi sarcinile mai puțin urgente.

3. Învață să spui „Nu” și să stabilești limite

Timpul tău este valoros pentru că este limitat, așa că petrece-l cu oamenii potriviți. Nu înseamnă să nu mai fii prietenos sau serviabil, ci să știi când sarcina cu care te confrunți este mai importantă decât o solicitare apărută brusc. Există o artă în a ști când să îți asumi responsabilitatea pentru un refuz și să te pui pe tine pe primul plan, iar o parte din aceasta constă în a fixa limite pentru oamenii care, probabil, îți ocupă prea mult timp cu conversația sau întrebările despre subiecte neesențiale sau periferice. În acest sens, poți avea în vedere găsirea unei alte persoane din cadrul companiei care ar putea răspunde la aceste tipuri de întrebări. Nu trebuie să renunți la implicare, ci să înveți cum să gestionezi și să utilizezi cel mai bine conexiunile cu oamenii.

4. Alege ce îți place! 

Găsește (și eventual clasifică) activitățile extraprofesionale care te ajută să te reîncarci. Poate fi vorba de gătitul mesei preferate, de cititul unei cărți excelente, de o baie sau de o excursie în natură. Orice ar fi, activitățile care pot fi etichetate ca „răsfăț” reprezintă de fapt o bună oportunitate de relaxare și combatere a stresului.

5. Când îți faci timp pentru tine, trebuie să îți respecți somnul

Potrivit SleepHealth, „70% dintre adulții americani declară că nu dorm suficient cel puțin o noapte pe lună, iar 11% raportează un deficit de somn în fiecare noapte”. Această lipsă de somn susținută are ca rezultat lentoare, anxietate, supraponderabilitate, probleme de memorie, depresie și probleme imunologice și, de asemenea, duce la o lipsă a motivației pentru muncă. Așa că, asigură-te că ai parte de opt ore de somn profund și de calitate. Dacă nu reușești, încearcă aceste sfaturi:

• Culcă-te și trezește-te la ore stabilite în fiecare zi. Acest lucru te va ajuta să îți înveți corpul când este timpul să se odihnească.

• Nu bea alcool sau cofeină înainte de culcare. Cofeina poate necesita până la 12 ore pentru a-ți părăsi corpul, în timp ce alcoolul afectează somnul profund chiar și după un singur pahar. Acest lucru va afecta cât de bine te odihnești toată noaptea și va fi mai greu să te trezești fără să te simți agitat și iritabil.

• Stai departe de dispozitivele electronice cu o oră înainte de culcare, deoarece acestea stimulează activitatea creierului, determinându-te să stai treaz.

Cum poate Great People Inside să evalueze forța de muncă aflată în regim de telemuncă?

Great People Inside vine în ajutorul oamenilor și companiilor cu servicii dedicate gestionării acestei perioade turbulente. Fie că vorbim despre tranziția către munca la distanță, despre provocările leadership-ului în timp de criză sau pur și simplu despre menținerea afacerii într-un mediu virtual, toate acestea sunt afectate în această perioadă, într-o mai mică sau mare măsură.

De aceea, prin intermediul platformei Great People Inside și a celor 4 instrumente de evaluare nou create veți putea face față cu brio situației actuale. Instrumentele noastre au la baza lor studii științifice legate de munca de acasă a angajaților, managerilor și a echipelor și sunt validate pe populația României. De asemenea, având în vedere faptul că trăim într-o lume complexă, ambiguă, incertă și, mai ales, extrem de volatilă (Modelul VUCA) am pregătit o evaluare dedicată liderilor și managerilor ce conduc organizații în contextul actual de business și care sunt nevoiți să se adapteze din mers noilor și deselor schimbări ce au loc. Puteți găsi toate aceste instrumente de evaluare accesând pagina: https://greatpeopleinside.com/ro/solutii-digitale/.

Sursa: entrepreneur.com