Dacă de abia v-ați înființat propria afacere, este posibil să credeți că nopțile albe și disponibilitatea la orice oră din zi sau noapte vă vor câștiga încrederea și respectul angajaților, dar se pare că, potrivit unui studiu publicat în “Journal of Applied Psychology”, lipsa somnului vă va transforma într-un lider mult mai puțin carismatic.

Conduși de către Christopher M. Barnes, profesor de management al Universității  din Washington, echipa de cercetători a efectuat două experimente pentru a identifica efectele privării de somn asupra carismei și abilităților de a vorbi în fața unui public.

În primul experiment, 88 de studenți ce studiau afacerile au fost rugați să scrie un discurs și să-l susțină cât pot de bine. Jumătate dintre participanți au avut  parte de o noapte întreagă de odihnă, iar ceilalți au dormit cu două ore mai puțin, fiind rugați să completeze chestionare din oră în oră,  de la 22:00 până la 5 dimineața.  Fiecare discurs a fost înregistrat, iar trei dintre asistenții laboratorului de cercetare și-au asumat rolul de “juriu”.  Per total, indivizii din grupul privat de două ore de somn au fost evaluați ca fiind mult mai puțini carismatici decât colegii lor odihniți. În plus, participanții obosiți au menționat că le-a fost mult mai dificil să mențină și să inspire o atitudine pozitivă și plină de energie.

Citește și: 7 expresii pe care le folosesc liderii adevărați

În al doilea experiment, 109 participanți, de asemenea studenți ce studiau afacerile, au fost împărțiți în două grupuri: unii au dormit neîntrerupt, iar ceilalți au fost privați de somn, la fel ca data trecută. Diferența a constat în faptul că, de data aceasta, participanții au fost cei care și-au asumat rolul juriului, fiecare dintre aceștia fiind rugat să privească trei din discursurile înregistrate, la întâmplare. Nu este o surpriză faptul că, cei extenuați, au evaluat, în medie, mult mai puțini oratori sau discursuri ca drept carismatice.

Poate că pentru mulți este ceva evident, dar merită repetat. Nu veți reuși să motivați pe nimeni, să inspirați încredere și nici nu vă veți putea bucura de viața dacă vă privați de somn. Odihniți-vă și veți vedea cum echipa și creierul dumneavoastră vă vor mulțumi.

Sursa: www.entrepreneur.com