5 pași pentru Antreprenorii care vor să se adapteze dificultăților perioadei actuale

0
1067
adaptabilitate

Dovezile că pandemiile pot accelera inovația pot fi găsite încă din timpul ciumei din Europa anilor 1300. Ciuma a forțat în cele din urmă oamenii din Evul Mediu târziu să-și reevalueze practicile medicale – care aveau anterior rădăcini în religie – și să le adapteze în favoarea unei abordări mai științifice, ducând astfel lumea către medicina modernă. 

Desigur, domeniul medical este plin de idei și instrumente inovatoare pentru combaterea coronavirusului nou-apărut. Acesta este motivul pentru care deja vedem că startup-urile tehnologice se folosesc de inteligența artificială ca instrument eficient în timpul pandemiei. 

Unul dintre primele exemple în acest sens a fost înregistrat pe 31 decembrie când BluDot, o companie care urmărește răspândirea bolilor infecțioase folosind inteligența artificială, și-a informat clienții despre o serie de cazuri de pneumonie în Wuhan, China, cu o săptămână înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să anunțe descoperirea noului coronavirus.

Poate că una dintre cele mai bune metode prin care inteligența artificială poate combate COVID-19 ar putea consta în capacitatea sa de a-i ajuta pe cercetători să prevadă evoluția virusului. Acest lucru ar putea lua forma unor algoritmi de învățare care simulează diferitele moduri în care virusul poate evolua, permițând cercetătorilor să adauge potențiale vaccinuri la algoritm pentru a le testa în raport cu fiecare mutație. Este o idee deja propusă de Ahmer Inam, Director de inteligență artificială la Pactera Edge, fiind vorba despre potențialul inteligenței artificiale de a ajuta domeniul medical să aibă un avans față de virus, pe măsură ce acesta continuă să evolueze. Mai există și aplicația de monitorizare a contactelor cu COVID-19 din India, care folosește sistemele Bluetooth și GPS ale telefoanelor pentru a alerta orice utilizator de aplicație din țară care a ajuns în vecinătatea unei persoane infectate cu COVID-19. 

Pe lângă acestea, există și proiectul PACT de la MIT, care realizează urmărirea contactelor păstrând în același timp confidențialitatea individuală. Mințile luminate conlucrează la găsirea de posibile soluții pe plan mondial. Școala Harvard TH Chan de Sănătate Publică și Human Vaccines Project au anunțat Inițiativa Human Immunomics care se va folosi de modele de inteligență artificială pentru accelerarea dezvoltării vaccinului. Și, ca întotdeauna, putem regăsi inovarea în Slovenia. Acolo, Telekom Slovenije și-a modernizat soluția de telemedicină existentă pentru a ajuta profesioniștii din domeniul sănătății să monitorizeze de la distanță pacienții COVID-19 încontinuu.

Aceste exemple de soluții AI care sunt deja aplicate coronavirusului nu insinuează că startup-urile tehnologice și de inteligență artificială nu au provocări pe care trebuie să le depășească pentru a supraviețui. Unele dintre aceste provocări sunt mult prea cunoscute, de pildă dificultățile curente cu care se confruntă companiile în integrarea noilor tehnologii și provocările cu care se confruntă în a prezice timpul de introducere pe piață sau timpul necesar pentru a obține profit. 

Mai mult, o bună parte dintre aceste companii se vor confrunta cu provocări interne, înrădăcinate fie în bariere culturale care încetinesc adoptarea în cadrul întreprinderilor, fie în prezentarea utilității eforturilor către managerii lor și obținerea susținerii acestora, un pas necesar pentru alocarea adecvată a resurselor necesare pentru a susține inovarea și noile eforturi tehnologice. Ce putem învăța de la antreprenorii care se adaptează deja la COVID-19?

Există măsuri ce pot fi luate de antreprenorii centrați pe inteligență artificială pentru a pivota cât mai repede și a ieși din această pandemie mai puternici, mai viabili și având un avans față de colegii lor. Iată cinci moduri în care vă puteți poziționa compania astfel încât clienții să apeleze la aceasta în timpul unei crize.

1. Vizați un nivel mai scăzut de integrare, acces la date și onboarding

Depășirea provocărilor de implementare ar trebui să fie un obiectiv important pentru antreprenori în viitorul imediat. Antreprenorii vor trebui să stabilească modul în care se pot baza pe mai puțin acces la date, necesitând mai puțină integrare, obținând în același timp rezultate comparabile sau chiar mai bune pentru clienții lor. Birocrația internă poate încetini companiile. Cu siguranță, corporațiile mai mari se confruntă cu aceste impedimente.

Cu toate acestea, startup-urile de succes și antreprenorii AI pot eficientiza procesul de onboarding pentru clienții lor. O modalitate de a face acest lucru este să explorați datele cu cea mai mare similaritate în rândul clienților și să vă concentrați pe eficientizarea segmentului respectiv. După ce eliminați fricțiunile inerente integrării și automatizării proceselor cheie de afaceri cu clienții dvs., veți putea mai ușor să impuneți adoptarea de noi practici și instrumente tehnologice.

2. Ascultați problemele de bază, apoi definiți noua normalitate

Puteți externaliza ideile de inovare bazându-vă pe clienții dvs. În definitiv, inovațiile dvs. în materie de produse și servicii vor fi inevitabil dezvoltate pentru a satisface nevoia clienților dvs.

Discutați cu clienții dvs. pentru a afla care sunt problemele care îi preocupă cel mai mult, precum și cum percep noua normalitate. Ei simt că economia va reveni? Clienților dvs. li s-a spus că trăiesc în „vremuri fără precedent”, cu un „viitor incert”. Acestea sunt fraze goale, iar clienții dvs. sunt în continuare îngrijorați de sănătatea și bogăția familiilor, echipelor și afacerilor lor. Analizând procesele existente la nivel personal, vă ascultați cu adevărat clienții, receptați motivele lor de îngrijorare și determinați mai bine unde pot fi de ajutor soluțiile de inteligență artificială în rezolvarea acestor motive de îngrijorare.

Pe măsură ce clienții dvs. definesc noua normalitate, puteți modifica propunerile de valoare pentru a se potrivi cu prioritățile pieței pe care le descriu, permițându-vă în cele din urmă să adăugați valoare acolo unde se prezintă oportunitățile.

3. Nu fiți un salvator – concentrați-vă pe o singură problemă la un moment dat

Bineînțeles, clienții dvs. nu vor epuiza problemele potențiale care merită atenția. Totuși, nu adoptați o mentalitate de salvator și nu încercați să abordați simultan toate problemele clienților dvs. cu una sau mai multe soluții de inteligență artificială. Adăugarea prea multor elemente în ecuație este în opoziție față de eficientizarea integrării, împiedicându-vă să utilizați mai rapid soluții noi.

În schimb, începeți prin a identifica o singură problemă semnificativă pe care o puteți rezolva pentru clientul dvs. Și asigurați-vă că aveți în minte contextul legat de COVID-19 pentru a fi rezonabil atunci când oferiți aceste soluții. Apoi, adoptați aceeași abordare cu fiecare client – utilizând această strategie pentru întreaga dvs. clientelă. Asta nu înseamnă să oferiți o abordare standard pentru fiecare client și nici să cădeți în capcana promovării soluțiilor bazate pe inteligență artificială ca modalitate de a intriga clientul sau de a crește prețul activității comerciale. Nu pierdeți din vedere obiectivul, care este de a oferi rapid soluții și de a prezenta valoarea soluțiilor de inteligență artificială clienților dvs.

4. Folosiți-vă abilitățile antreprenoriale pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili

Puteți contribui la salvarea lumii în vremuri ca acestea. Potrivit Forumului Economic Mondial, antreprenorii sociali au ajutat aproape 622 de milioane de oameni în ultimii 20 de ani, îmbunătățindu-le viața, oferind soluții inovatoare pentru problemele mereu prezente, precum facilitarea accesului la servicii de sănătate, salubrizare, educație și energie. Care sunt problemele pe care le vedeți pentru cei mai vulnerabili? Dintre aceste probleme, care nu vor fi rezolvate prin acțiunile guvernamentale? Concentrați-vă pe acestea și veți face o adevărată diferență în viețile acelor oameni.

5. Nu în ultimul rând, fiți proactiv și rezistent

Soluțiile de inteligență artificială pe care le-ați văzut deja implementate ca răspuns la COVID-19 ilustrează motivul pentru care antreprenorii sunt bine poziționați pentru a fi jucătorii cei mai rezistenți din timpul pandemiei. Totuși, cei care prosperă după pandemie vor adopta o abordare proactivă și rezilientă – nu una reactivă. Antreprenorii, întreprinderile mari și lumea în general nu își pot permite să folosească incertitudinea actuală cu privire la viitor ca scuză pentru a fi reactivi.

Așadar, concentrați-vă mai puțin asupra inhibitorilor imediați ai producției, cum ar fi lanțurile de aprovizionare și fluxul de numerar perturbate și, în schimb, găsiți oportunități pentru următorul dvs. avantaj competitiv, fără a pierde din vedere potențialele câștiguri pe termen lung. Și amintiți-vă că o mentalitate proactivă și antreprenorială înseamnă să căutați noi modalități de a funcționa și de a inova în aceste „momente de cumpănă”.

Cei care au capacitatea de a inova au șanse mai mari de succes.

Cum poate Great People Inside să evalueze forța de muncă aflată în regim de telemuncă?

Great People Inside vine în ajutorul oamenilor și companiilor cu servicii dedicate gestionării acestei perioade turbulente. Fie că vorbim despre tranziția către munca la distanță, despre provocările leadership-ului în timp de criză sau pur și simplu despre menținerea afacerii într-un mediu virtual, toate acestea sunt afectate în această perioadă, într-o mai mică sau mare măsură.

De aceea, prin intermediul platformei Great People Inside și a celor 4 instrumente de evaluare nou create veți putea face față cu brio situației actuale. Instrumentele noastre au la baza lor studii științifice legate de munca de acasă a angajaților, managerilor și a echipelor și sunt validate pe populația României. De asemenea, având în vedere faptul că trăim într-o lume complexă, ambiguă, incertă și, mai ales, extrem de volatilă (Modelul VUCA) am pregătit o evaluare dedicată liderilor și managerilor ce conduc organizații în contextul actual de business și care sunt nevoiți să se adapteze din mers noilor și deselor schimbări ce au loc. Puteți găsi toate aceste instrumente de evaluare accesând pagina: https://greatpeopleinside.com/ro/solutii-digitale/.

Sursa: entrepreneur.com