poveste blog Doru Dima

Într-o lume plină de marketing agresiv, poveștile reprezintă probabil singurul dispozitiv care captează atenția oamenilor mai mult de câteva secunde. Citiți mai departe dacă vreți să aflați sfaturi și trucuri pentru a vă îmbunătăți această abilitate.

În societatea hipertehnologizată de astăzi, oamenii trec din ce în ce mai des de la un stimul la altul pentru a-și potoli setea de divertisment și pentru a-și facilita procesul decizional.

Dar, în lumea de azi, în care atenția are de suferit și se caută satisfacția imediată, majoritatea reclamelor au fost reduse la fragmente scurte și la obiect, care încearcă să atragă clienții pe loc. Deși pot fi de efect, acestea nu reușesc de obicei să asigure loialitatea de lungă durată a clienților pe care mulți antreprenori și multe mărci speră să o obțină de pe urma eforturilor de marketing.

Cu toate acestea, oamenii au spus dintotdeauna povești pentru a transmite informații și o mare varietate de antreprenori și mărci au început să folosească acest mediu pentru a interacționa mai bine cu publicul și pentru a cultiva relații semnificative cu clienții.

Avantajele artei de a povesti în afaceri

Nu trebuie să privești prea departe pentru a găsi un brand care a pus la punct arta narativă în strategia sa de comunicare.

Nike, una dintre cele mai mari mărci de încălțăminte din lume, întrebuințează de zeci de ani arta de a povesti, ceea ce a contribuit la poziționarea acesteia ca un marcă autentică și motivațională,  cu care toată lumea se poate identifica. A realizat acest lucru promovând cu măiestrie sloganul „Just do it!” în poveștile sale, prima dintre acestea incluzând relatarea inspirațională a unui bărbat de 80 de ani care face tot ce poate pentru a se menține în formă – subliniind atracția mărcii pentru oamenii obișnuiți.

Apple, Walmart, Nestlé, Johnson & Johnson și multe dintre cele mai mari companii au obținut un succes similar prin utilizarea poveștilor pentru a rezona cu publicul lor și pentru a se adresa unui grup țintă de mari dimensiuni.

În afaceri, avantajele stăpânirii artei de a povesti sunt clare. Vă poate ajuta nu numai să câștigați un avantaj competitiv, dar și să vă dezvoltați clienții potențiali, marca și, cel mai important, un public mai loial și mai implicat. În timp, acest lucru vă poate spori profitabilitatea, vă poate îmbunătăți retenția clienților, putând chiar să vă transforme clienții potențiali în clienți activi, cu mai multă eficiență decât înainte.

Potrivit unui articol din Harvard Business Review din 2016 care analizează culturile empatice a 170 de companii proeminente, primele 10 companii din lista celor mai empatice sunt tocmai cele mai mari și mai de succes – inclusiv Facebook, Alphabet (Google), Netflix, Whole Foods Market și Unilever .

Iar aceasta nu este doar o coincidență. Oamenii preferă să utilizeze produsele și serviciile mărcilor pe care le văd ca fiind etice și cu obiective mai ample, dincolo de vânzarea de produse și generarea de profit. Aceasta explică parțial de ce primele 10 mărci ca nivel de empatie au generat cu 50 la sută mai multe câștiguri (conform definiției capitalizării de piață) decât ultimele 10 clasate în studiu. 

O poveste excelentă transformă un brand într-o întreprindere familiară și prietenoasă și poate crea o moștenire care va plăti dividende pentru anii următori. Însă puține mărci din ziua de azi optează să își dedice timpul conceperii de narațiuni autentice în strategia de marketing și relații cu publicul.

Calitățile unei povești bune

În timp ce, în principal, marketingul încearcă să ajute utilizatorii să raționalizeze o achiziție demonstrând beneficii economice, sociale sau de sănătate etc., o poveste bună vă va ajuta să îi provocați o reacție emoțională cititorului – ajutându-l pe acesta să devină din potențial client,  client plătitor.

Deși v-ar putea tenta să evidențiați pur și simplu avantajele și dezavantajele afacerii dvs. și ofertele sale, este mai important să vă concentrați pe construirea unei conexiuni cu cititorul – prin povești cu care publicul să se poată identifica, anecdote captivante și mesaje inspiraționale. Cifrele și datele își au locul, dar în general ar trebui să constituie doar o mică parte din orice campanie de marketing bazată pe narațiune.

Poveștile de efect sunt de obicei cele care provoacă un răspuns emoțional la nivelul cititorului și îl fac pe acesta să se simtă investit în personajele și acțiunile relatate. Rețineți, însă, cititorii pot zări de departe o poveste lipsită de autenticitate. Este esențial ca povestea mărcii dvs. să nu fie doar captivantă și umană, ci și autentică.

O modalitate simplă de a realiza acest lucru este de a lua în considerare valorile esențiale ale afacerii dvs. și de a le pune în lumină cu o poveste care atrage cititorul printr-un arc narativ simplu, personal și semnificativ, care nu va fi uitat prea repede.

Țintiți inima, nu mintea. Aceasta înseamnă că conținutul dvs. ar trebui să debordeze de pasiune și empatie și să îl implice pe client pe cât posibil. Acesta ar trebui să poată găsi cu ușurință paralele cu propria sa viață, permițându-i mărcii dvs. să construiască conexiuni autentice cu clienții, prin evidențierea punctelor comune. Este mai probabil ca oamenii să cumpere produse cu mărci aliniate la valorile și experiențele lor fundamentale.

Dacă nu găsiți o relatare complet originală, încercați să alegeți un arc narativ deja testat și verificat. Aceasta reprezintă o tehnică narativă simplă care îl transpune pe client în călătoria unui erou clasic, pe măsură ce acesta se aventurează într-o situație necunoscută, se confruntă cu greutăți și, în cele din urmă, le depășește (folosind produsul dvs.).

Sfaturi și trucuri la care puteți apela

Deși construirea unei povești pentru marca dvs., cu care clienții dvs. să se poată identifica, este extrem de importantă, este de asemenea important să vă asigurați că povestea în cauză este înălțătoare. Concentrați-vă asupra modului în care produsul sau serviciul poate elimina aspectele negativele, le poate întări pe cele pozitive și îl poate ajuta pe utilizator să avanseze într-un fel sau altul.

Plictiseala vă poate costa scump. Prin menținerea cititorilor conectați la o poveste captivantă și sinceră, puteți contribui la cultivarea încrederii în compania dvs. și în produsele sau serviciile oferite de aceasta. În termeni practici, asta înseamnă să folosești o serie de tactici pentru a facilita captivarea cititorului și menținerea interesului acestuia până la final.

Acest lucru poate presupune contactarea clienților și includerea lor în narațiunile dvs. – de exemplu, un client care a depășit un obstacol prin utilizarea produsului dvs. cu rezultate neașteptate sau o simplă anecdotă de la un client care a fost afectat direct de dvs. sau de marca dvs.

Indiferent ce faceți, fiți consecvent, întrucât interesul dvs. este să vă duceți cititorul într-o călătorie care ar putea dura săptămâni, luni sau chiar ani. Așadar, asigurați-vă că vă rafinați tonul, că mesajele dvs. de branding sunt simple și că aveți un conținut accesibil. Fără a vă repeta prea mult, nu uitați să reutilizați imaginile și discursul în cadrul conținutului – astfel veți putea crea un sentiment de familiaritate și confort.

Nu vă fie teamă să apelați la satiră și să arătați că vă amuzați la rândul dumneavoastră. Nimeni nu dorește să aibă de a face cu o corporație gigantică dar ruptă de realitate sau cu un antreprenor mult prea corect din punct de vedere politic, care nu știe să se dezlănțuie. Însă nu uitați că trebuie să fiți întotdeauna o sursă de inspirație, să nu criticați niciodată și să încercați să încheiați pe un ton pozitiv.

Asigurați-vă că îi oferiți cititorului multe teme de reflecție. Și rețineți, o poveste extraordinară merită împărtășită și lasă o impresie de durată asupra cititorului – așa că încercați să vă puneți în pielea cititorului înainte de a o trimite.

Cum poate Great People Inside să evalueze forța de muncă aflată în regim de telemuncă?

Great People Inside vine în ajutorul oamenilor și companiilor cu servicii dedicate gestionării acestei perioade turbulente. Fie că vorbim despre tranziția către munca la distanță, despre provocările leadership-ului în timp de criză sau pur și simplu despre menținerea afacerii într-un mediu virtual, toate acestea sunt afectate în această perioadă, într-o mai mică sau mare măsură.

De aceea, prin intermediul platformei Great People Inside și a celor 4 instrumente de evaluare nou create veți putea face față cu brio situației actuale. Instrumentele noastre au la baza lor studii științifice legate de munca de acasă a angajaților, managerilor și a echipelor și sunt validate pe populația României. De asemenea, având în vedere faptul că trăim într-o lume complexă, ambiguă, incertă și, mai ales, extrem de volatilă (Modelul VUCA) am pregătit o evaluare dedicată liderilor și managerilor ce conduc organizații în contextul actual de business și care sunt nevoiți să se adapteze din mers noilor și deselor schimbări ce au loc. Puteți găsi toate aceste instrumente de evaluare accesând pagina: https://greatpeopleinside.com/ro/solutii-digitale/.

Sursa: entrepreneur.com