Simți că îți este foarte greu să refuzi cererile sau propunerile celorlalți? Majoritatea oamenilor simt exact la fel. Într-un articol recent, Tony Rubbins a afirmat că dificultățile pe care oamenii le întâmpină în a-i refuza pe ceilalți nu sunt cauzate de o nevoie nativă de a-i mulțumi pe oamenii din jurul tău ci, mai degrabă, de faptul că am fost învățați de mici să prioritizăm nevoile altora în detrimentul celor proprii.
Este o perspectivă interesantă, ce s-ar putea dovedi a fi adevărată. Totuși, indiferent de motiv, dacă îți este greu să spui ”nu”, atunci este crucial să faci o schimbare. Chiar dacă, de multe ori, disponibilitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți poate fi un lucru pozitiv, există, de asemenea, foarte multe situații în care faptul că spunem ”da” ajunge să fie foarte detrimental pentru viața noastră personală sau profesională.
Așadar, de fiecare dată când o persoană îți cere să faci ceva pentru el sau ea, întreabă-te dacă, în cazul respectiv, sunt adevărate următoarele afirmații. Dacă oricare dintre acestea este adevărată, atunci spune ”nu”. Poți să vezi situația ca pe un antrenament, la început va fi greu, dar va deveni, cu timpul, din ce în ce mai ușor.
- Lași pe altcineva să aleagă în locul tău anumite lucruri care te afectează în mod direct.
Poate fi cu adevărat dificil să îi reziști cuiva care își dorește din toată inima să obțină ceva anume și îți cere ajutorul. Câteodată, totuși, realizarea unor astfel de dorințe implică mult mai multe persoane decât ar trebui. Atunci când și ție ți se cere să te te implici într-un astfel de proces, dar acest lucru ți-ar influența considerabil programul pe următoarele zile într-o direcție negativă sau te-ar face să te îndepărtezi de propriile obiective, gândește-te dacă nu ar fi mult mai bine pentru tine să faci un pas înapoi și să explici motivele pentru care nu vei lua și tu parte acea activitate.
Citește și 3 semne distinctive ale inteligenței emoționale
- Spui ”da” pentru că îți este frică să nu deteriorezi relațiile personale.
Relațiile sunt foarte importante pentru noi. Dacă îți pasă de o relație, iar acea persoană are nevoie cu adevărat de ajutorul tău, atunci, într-adevăr, ar trebui să faci tot ce poți ca să o ajuți.
Dar astfel de situații sunt foarte rare. De mult prea multe ori, cererile oamenilor vor fi pur și simplu egoiste, orientate către obținerea unor avantaje personale. Când ți se întâmplă asta, trebuie să conștientizezi că este dreptul tău să decizi dacă este o idee bună să îți oferi ajutorul sau nu. Asta nu ar trebui să afecteze relația respectivă în niciun fel și dacă, totuși, este afectată, atunci înseamnă că a existat o problemă de la bun început.
- Face parte dintr-un “quid pro quo” implicit.
Există posibilitatea să spui ”da” deoarece te gândești ceilalți îți vor ”rămâne datori”. Adica îți imaginezi că data viitoare când îi rogi ceva, și ei te vor ajuta la rândul lor.
Singura problemă este că nu toată lumea respectă aceași carte a regulilor nescrise. Poate tu ai fost de acord să îți oferi ajutorul, în ciuda faptului că asta a reprezentat o inconveniență majoră pentru tine, dar cealaltă persoană nu are de unde să știe ce gândești. Își poate imagina că pur și simplu ți-a făcut plăcere să ajuți sau că nu te-a deranjat absolut deloc. Astfel, atunci când tu îi vei cere ajutorul, va putea spune ”nu” cu ușurință. Iar asta este ceea ce poate dăuna cu adevărat unei relații.
În schimb, un quid pro quo explicit reprezintă ceva mai mult decât acceptabil. Poate fi extrem de util să ajuți pe cineva astăzi, dacă acea persoană îți spune că te va ajuta în viitor. Astfel, te afli într-o poziție în care cunoști toate datele necesare pentru a decide dacă este o idee bună să ajuți persoana respectivă sau nu.
Platforma Great People Inside le oferă organizațiilor posibilitatea de a gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, într-un timp scurt.
Solicitați un demo gratuit!
Sursa: Inc.com