Una dintre cele mai mari schimbări rezultând din această criză globală a sănătății este necesitatea ca firmele de pe întreg teritoriul Europei să se uite cu atenție la cultura companiei. Acum că echipele lucrează parțial sau în întregime în regim de telemuncă, fondatorii și liderii sunt responsabili de a reimagina ce înseamnă cultura companiei.
Aceasta se aplică și în cazul EQT Ventures. Ne-am gândit
mult și am analizat cultura companiei. La fel ca mulți dintre fondatorii
noștri, simțim presiunea dezvoltării unei companii în mijlocul unei pandemii,
cu atât mai mult cât această companie funcționează în regim de telemuncă și are
operațiuni în șase orașe cu fusuri orare diferite.
Pe parcurs, am făcut și greșeli, dar am și învățat multe lucruri. Un lucru pe
care l-am realizat așa cum trebuia a fost să petrecem prima parte a carantinei
Covid-19 concentrându-ne pe discutarea, aprobarea și redactarea propriilor
noastre principii care guvernează modul în care lucrăm, comunicăm, luăm decizii
– și misiunea noastră mai vastă. Investim nu doar pentru a face profit, ci
pentru a realiza o schimbare pozitivă în societate. De asemenea, am restabilit
tipul de oameni cu care dorim să lucrăm – colegi, fondatori și chiar parteneri
– și am pus la punct un cadrul decizional.
Unul dintre aspectele în legătură cu care ne-am înșelat ținea de faptul că am subestimat cât de dificil poate fi pentru echipele mici să colaboreze atunci când nu sunt în același loc și cât de importante sunt relațiile și contactul din viața reală pentru dinamica echipei. În primele zile de carantină, toată lumea era incredibil de productivă, bucurându-se de faptul că nu trebuia să mai facă naveta și că petrecea mai mult timp cu familia. Odată cu trecerea timpului, relația dintre colegi și încrederea din cadrul echipei au început să se estompeze, iar lipsa de conexiuni personale a căpătat un impact mai mare, mai ales că am primit noi membri în echipă, care nu se întâlniseră niciodată față în față cu ceilalți. Este cu atât mai greu când mai iei în calcul și programul de lucru intens și fusurile orare care nu permit o bună sincronizare. Și cu siguranță, ca echipă, am fost deconectați din cauza asta.
Totuși, am învățat multe lecții importante, am făcut o serie de mișcări care au accelerat lucrurile pe care voiam să le facem de ceva vreme, dar nu avusesem curajul în acest sens. În consecință, suntem mai câștigați pe termen lung. Viziunea fondatorilor și a companiilor acestora se regăsește și la noi, în multe privințe, în sensul că am accelerat probabil șase ani de schimbare în doar șase luni. Schimbările implementate de noi au reprezentat mai degrabă o transformare a culturii, nu una digitală.
Cultura ca pilon strategic de business
O bună cultură a companiei poate părea deseori dificil de descris; este o resursă intangibilă, pe care toate companiile și-o doresc, însă nu multe o pot defini cu încredere. Comportamentele și atitudinile companiilor și ale angajaților reprezintă forța motrice. Printre aspectele incluse se numără stilul decizional, conducerea și comunicarea, precum și etica și valorile, acestea trebuind împletite cu caracterul organizației.
La începutul carierei mele de fondator, am crezut în mod eronat că prin cultură se înțelege modul în care ne distrăm – fotbalul de masă, berile gratuite și structura de management aplatizată. Dar nu este așa. Cultura se referă de fapt la cum colaborăm. Prin urmare, fondatorii trebuie să considere cultura ca pe un pilon strategic al afacerii, și de aceea este importantă implementarea corectă a culturii încă din prima zi de activitate. Stabilirea tonului corect nu este ceva ce poate fi amânat până când compania depășește etapa inițială. Ar trebui să emane din întreaga afacere, reflectând modul în care aceasta funcționează. Fiecare decizie luată într-o companie ar trebui să se bazeze pe oameni.
Este clar că cultura companiei asigură coeziunea echipei în momentele esențiale, locurile de muncă moderne aflându-se într-o continuă tranziție încă dinainte de instalarea coronavirusului, fiind împărțite în funcție de localizare și mobilitate. Când treci în ecuație și pandemia, importanța succesului nu mai este negociabilă.
Fără un etos clar definit, care să reziste încercării de a lucra de la distanță, alături de provocările acestui nou mediu de afaceri, o companie nu poate să reușească, chiar dacă ideile din cadrul acesteia sunt inovatoare iar capitalul este accesibil. În definitiv, o companie nu poate fi mai bună decât valorile sale.
Adaptarea la Covid-19
Acum că am trecut cu toții la telemuncă, forța culturii companiilor a intrat în lumina reflectoarelor, fiind pusă la încercare de pandemia Covid-19. S-au pus întrebări: este cultura suficient de puternică pentru a face față muncii la distanță? Cum funcționează cultura dacă nu lucrăm în același spațiu fizic? Pentru a îmbunătăți legăturile dintre membrii echipei în contextul telemuncii, startup-urile și scaleup-urile au folosit software de conferință video în avantajul lor, organizând nopți de quiz-uri online și discuții (virtuale) la un pahar după terminarea programului de lucru. Acest lucru a ajutat echipele să păstreze un sentiment de comunitate, în ciuda distanței fizice.
Dar nu este vorba doar de beneficii. Încrederea a devenit un aspect și mai important al culturii de la locul de muncă, întrucât în absența apropierii de la birou managerii nu pot verifica ce face toată lumea. Este esențial ca fondatorii să aibă încredere că echipele lor vor duce munca la bun sfârșit și să evite micromanagementul. Stilul prea autoritar de verificare constantă generează resentimente și neîncredere, lucru care nu favorizează o cultură pozitivă a companiei. Încrederea și luarea deciziilor coerente – bazate pe o bună comunicare, transparență, date și un cadru comun pentru luarea deciziilor – se află în centrul fiecărei culturi de succes.
Cei mai buni antreprenori gândesc la scară mare și aduc cultura cu ei, indiferent de piață și de mediul de lucru. În acest moment, sunt testate limitele culturii tuturor organizațiilor. Este clar că existența unei structuri de valori și practici comune este esențială nu numai pentru a supraviețui, ci și pentru a prospera în această criză. Angajații care înțeleg pe deplin și împărtășesc misiunea unei companii tind să funcționeze mai bine, fiind susținuți de mai multă încredere și proactivitate, simțindu-se în același timp mai stabili – indiferent unde lucrează. Și am experimentat cu toții aceste lucruri, pe propria piele.
În calitate de antreprenor transformat în investitor, pot spune cu certitudine că cei care investesc în cultura companiei vor fi cei care vor construi afaceri cu adevărat extraordinare care prosperă în timpul crizei din prezent și nu numai. Acum, mai mult decât oricând, cultura înseamnă totul.
Cum poate Great People Inside să evalueze forța de muncă aflată în regim de telemuncă?
Great People Inside vine în ajutorul oamenilor și companiilor cu servicii dedicate gestionării acestei perioade turbulente. Fie că vorbim despre tranziția către munca la distanță, despre provocările leadership-ului în timp de criză sau pur și simplu despre menținerea afacerii într-un mediu virtual, toate acestea sunt afectate în această perioadă, într-o mai mică sau mare măsură.
De aceea, prin intermediul platformei Great People Inside și a celor 4 instrumente de evaluare nou create veți putea face față cu brio situației actuale. Instrumentele noastre au la baza lor studii științifice legate de munca de acasă a angajaților, managerilor și a echipelor și sunt validate pe populația României. De asemenea, având în vedere faptul că trăim într-o lume complexă, ambiguă, incertă și, mai ales, extrem de volatilă (Modelul VUCA) am pregătit o evaluare dedicată liderilor și managerilor ce conduc organizații în contextul actual de business și care sunt nevoiți să se adapteze din mers noilor și deselor schimbări ce au loc. Puteți găsi toate aceste instrumente de evaluare accesând pagina: https://greatpeopleinside.com/ro/solutii-digitale/.
Sursa: entrepreneur.com