Din multe puncte de vedere, călătoriile noastre antreprenoriale și comerciale sunt similare cu ceea ce simțim atunci când depășim vârsta copilăriei. Copiii își încep viețile deschiși la minte și inimă. Tot ceea ce văd ei se întâmplă pentru prima oară. Descoperirile, sărbătorile, chiar și greșelile – toate acestea sunt la fel de noi. Atunci când îți deschizi prima afacere, fiecare articol pe care îl citești reprezintă o revoluție în gândire, fiecare ședință la care participi se resimte ca o oportunitate, iar fiecare ofertă pe care o primești pare a fi de ajutor.

Cu timpul, copiii învață să facă distincția dintre adevăr și minciună, dintre intenții bune și intenții rele. De obicei, aceasta se întâmplă în urma dezamăgirilor și a așteptărilor neîmplinite de către cei din jur. Este similar cu ceea ce trăiesc antreprenorii: prima oară când un client nu a plătit o factură, când un eveniment s-a transformat într-o campanie de promovare, site-ul pentru care ai plătit nu a mai fost construit și persoana de contact a dispărut.

În acel punct al călătoriei, antreprenorii (și copiii) au o opțiune.

Dacă experiențele respective au fost prea dureroase pentru a-și menține convingerea că afacerile pot fi și altfel, ei vor începe să copieze ceea ce au văzut, considerând că acestea sunt „regulile jocului”. Ei vor urmări câștigul propriu și superficialitatea, spunând ceea ce vor să audă oamenii pentru a obține ceea ce vor. De exemplu, ei fac prea multe promisiuni chiar dacă știu că nu sunt realizabile; repetă aceleași cuvinte pe care le văd în promoțiile altora sau spun orice ar fi necesar pentru a încheia cât mai repede vânzarea.

Ne confruntăm cu aceste lucruri zilnic. Dar asta nu înseamnă că este singurul mod în care funcționează lumea afacerilor. Există o alternativă. Putem fi antreprenori bine-intenționați și ne putem înconjura cu astfel de antreprenori care împărtășesc în mod direct ceea ce cred în legătură cu orice fel de plan. Aceasta înseamnă să ne pese cu adevărat ce facem și pentru cine facem, ocupându-ne de probleme chiar dacă asta înseamnă ore de lucru neplătite, luând decizii benefice pentru oamenii din jur.

Asta numesc eu Noul Antreprenor – un om care crede în cooperare, parteneriat și încredere. O persoană care face afaceri pentru binele oamenilor (nu doar pentru bani).

Dar cum poți să îți dezvolți afacerea, urmând principiile esențiale ale Noului Antreprenor?

E timpul să faci lucrurile pe bune

Vedem cum întreprinderi, fie că sunt mari sau mici, încearcă să se adreseze întregii lumi în campaniile de promovare. Ele creează o prezență omni-canal, plătesc reclame pe social media și încearcă să acceseze mii de oameni pe care nu i-au întâlnit niciodată. Gândiți-vă câte reclame vedeți în cursul unei zile. Online, pe telefon, pe afișe, în e-mail… Mult prea multe.

Dacă faceți ceea ce face toată lumea, vă veți pierde în zgomot și vă veți petrece cea mai mare parte din zi gestionându-vă prezența online. În realitate, numărul copleșitor de oferte pentru același produs sau servicii îi determină pe oameni să aleagă o firmă pe care o cunosc. O firmă pe care prietenii lor o cunosc.

În loc să vă ascundeți în spatele laptopului construind site-uri web și campanii pe social media, ieșiți în lume și vorbiți cu oamenii. Fiți autentici în interesul dvs. față de ei și dorința dvs. de a-i ajuta. Este un lucru dovedit că cele mai mari comenzi le primesc oamenii care construiesc o bună relație comercială cu potențialii clienți și mențin interacțiuni regulate.

Să ne întoarcem la lucrurile esențiale: De la global la Local

În ziua de azi, interacțiunile personale cu potențialii clienți sunt cele ce asigură succesul sau eșecul unei afaceri. Fie că este vorba de un brand de renume sau de un antreprenor pe cont propriu, clienții iau decizia de a apela la o anumită persoană, sau de a solicita din nou serviciile acesteia, în funcție de cum sunt tratați de aceasta. Imaginați-vă cum ar fi dacă un angajat al unei companii vestimentare cunoscute s-ar purta nepoliticos cu dumneavoastră – v-ați gândi de două ori înainte să mai faceți o comandă de la acea companie. Sau dacă ați intra într-o cafenea și nimeni nu v-ar întâmpina cu zâmbetul pe buze – n-ar fi exclus să plecați fără să mai comandați.

Suntem conectați la întreaga lume prin intermediul internetului, dar majoritatea avem un loc staționar unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Cunoașteți magazinele și restaurantele locale? În trecut, oamenii le cunoșteau. Astăzi când suntem conectați la o sursă de știri globală, ignorăm unicitatea antreprenorilor din preajma noastră care se străduiesc să reușească.

Dacă afacerea dumneavoastră este reprezentată de un magazin de cartier, un butic local sau un restaurant de specialitate – trebuie să îi țineți la curent pe cei ce locuiesc în zonă. De exemplu, le puteți trimite în poștă o invitație la restaurantul dvs. de familie. Nu mă refer la oferta tipică, de genul „99% reducere” sau „două la preț de una”, ci un mesaj prin care să transmiteți cât de mult suflet puneți în ceea ce faceți și cât de importantă ar fi vizita lor pentru dvs.

Dacă v-ar invita cineva în felul acesta, nu-i așa că ați merge?

Nu există scurtături pentru construirea încrederii

Trebuie să ne întâlnim cu oamenii personal înainte de a comunica online cu ei. Mediul online nu are capacitatea de a permite stabilirea unei relații autentice. Prea ușor putem cădea în capcana de a plagia surse anonime. Încrederea se construiește offline.

Ca antreprenor independent, cel mai probabil nu aveți nevoie de mai mult de trei sau cinci clienți pe lună. De aceea, rețeaua dumneavoastră – adică oamenii pe care îi cunoașteți – devine din ce în ce mai importantă. Dacă vă străduiți să răspândiți vorba de la persoană la persoană și să le solicitați activ oamenilor pe care îi cunoașteți să vă recomande, aveți șanse mai mari să vă găsiți cei cinci clienți plătitori, în fiecare lună.

Este opusul încercării de a obține clienți pe o piață unde nimeni nu te cunoaște. Este și mai solicitant pentru că trebuie să explici ceea ce faci într-un mod pe care să îl înțeleagă prietenii și să îl transmită mai departe prietenilor lor. Uneori descrierea serviciului – motivul pentru care un client ar apela la tine  și ce ar obține în acest mod – reprezintă principala dificultate. Este adesea intangibilă și personalizată. Dar dacă nu îi poți explica unui prieten, cum să te aștepți să ajungă reclamele tale online la oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată?

Acestea sunt doar câteva lucruri cu care puteți începe. În fiecare moment, cu toții construim lumea afacerilor de mâine. Putem decide cum vrem să fie aceasta. Crearea noilor reguli ale jocului începe de la fiecare dintre noi. Convingerea mea personală este că viitorul antreprenoriatului nu ține doar de afaceri – el este ceva personal.

Platforma Great People Inside le oferă organizațiilor posibilitatea de a gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, într-un timp scurt.

Solicitați un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog
http://greatpeopleinside.com/ro/free-demo/