Un nou an aduce atât speranțe, cât și motive de anxietate. Ne dorim să fie mai bine pentru noi și pentru cei dragi, dar ne facem griji că lucrurile nu vor sta chiar așa și ne imaginăm unele dintre piedicile pe care le-am putea întâmpina. Și s-ar putea să nu ne rezumăm doar la atât și să ne facem griji și în legătură cu rezultatul alegerilor sau supraviețuirea planetei noastre.
Se pare că noi oamenii am evoluat să ne facem griji. Creierul nostru își imaginează încontinuu situațiile viitoare care ne vor satisface nevoile – și obstacolele din calea acestora. Și uneori, oricare din aceste nevoi se poate afla în conflict cu celelalte.
Grijile apar când mecanismele noastre de planificare se întorc împotriva noastră și ne ocupă atenția, oferindu-ne perspective sumbre. Efectele îngrijorării sunt nenumărate, de la tensionare și nopți nedormite, la preocupare sau, din contră, lipsă de atenție față de oamenii de care ne pasă. Desigur, există și modalități de a ține în frâu îngrijorarea.
Există numeroase metode de a liniști mintea, iar majoritatea se bazează pe câteva principii simple. Dacă le înțelegem, vom putea mai ușor să aplicăm tehnicile în viața de zi cu zi.
Creierul nostru ne sabotează fericirea din clipa prezentă
Cu toții am trăit momente de flux, momente în care atenția noastră este absorbită fără efort de ceea ce facem. Iar studiile efectuate în timp real confirmă o creștere a nivelului de fericire atunci când oamenii își pot concentra atenția asupra a ceea ce fac, nu atunci când mintea lor călătorește. Poate părea ciudat că ne lăsăm mințile să rătăcească aproape o jumătate de zi, în ciuda efectului negativ asupra fericirii.
Motivul se regăsește în activitatea regiunilor cerebrale interconectate, cum ar fi rețeaua implicită care devine activă atunci când atenția noastră nu este preocupată de o activitate. Aceste sisteme funcționează în fundalul conștiinței, analizând situații viitoare compatibile cu nevoile și dorințele noastre și planificând modul în care acestea ar putea fi realizate.
Creierul uman a evoluat pentru a face acest lucru automat; pentru a asigura supraviețuirea, este important să se realizeze o pregătire pentru situațiile de penurie și alte amenințări. Dar există un dezavantaj: anxietatea. Studiile au arătat că unii oameni preferă să primească șocuri electrice decât să fie lăsați singuri cu gândurile lor. Sună cunoscut?
Gândirea noastră de fundal este esențială pentru a funcționa în lume. Este uneori la originea celor mai creative imagini. Îi simțim neliniștea atunci când, fără să observăm, preia controlul asupra minții.
Mindfulness, practica observării activității propriei minți, ne permite să înțelegem mai bine această caracteristică implicită a „sistemului de operare” mental și capacitatea de autoreglare a acestuia.
Acest lucru este confirmat de studiile care demonstrează o reglare sporită a atenției, a memoriei de lucru și o conștientizare a momentelor când mintea rătăcește, care se dezvoltă după doar câteva săptămâni de antrenament de mindfulness. În mod similar, studiile imagistice arată că prin acest gen de antrenament se reduce activitatea în modul de funcționare implicit al creierului și se îmbogățesc conexiunile neuronale care facilitează autoreglarea atenției și emoțiilor.
Evoluția are ca prioritate supraviețuirea, nu fericirea
Planificarea ca abordare implicită face parte din istoria noastră evolutivă. Importanța acesteia este evidentă în facilitatea cu care persistă și în universalitatea acesteia. Programe ce vizează atât mintea cât și corpul, cum ar fi yoga și mindfulness, reflectă dorința multor oameni de a simți bucuria clipei prezente.
Modul în care ne folosim atenția este esențial pentru bunăstarea noastră emoțională și multe programe pentru minte și corp se bazează pe antrenarea minții noastre astfel încât să dobândim abilități în acest sens.
În sesiunile de training pentru mindfulness, de pildă, persoanele instruite sunt rugate să își îndrepte atenția către senzațiile asociate respirației. Și chiar dacă poate părea ușor, mintea umană opune rezistență acestui gen de activitate. Astfel, indiferent cât efort depune o persoană, va descoperi că după câteva secunde, atenția i s-a pierdut în planificarea unor reverii.
Simpla recunoaștere a acestui aspect constituie un progres.
În momentele în care reușești să observi aceste gânduri cu o oarecare detașare, preocuparea lor neclintită față de trecut și viitor devine clară. Și orientarea semi-vigilentă a planificării („Ce ar putea merge prost aici?”) devine, de asemenea, clară.
Începem să observăm că acest mod în care ne facem speranțe, ne comparăm cu alții și ne exprimăm regretele este adesea preocupat de familie și prieteni, de locuri de muncă și de bani – teme ce țin de relații, statut și putere care sunt centrale pentru supraviețuirea primatelor tribale, pe fondul conștientizării naturii noastre trecătoare.
Corpul nostru sesizează toate acestea
Învățăturile tradiționale asociate meditației atribuie neliniștea noastră de zi cu zi încordării care acompaniază în mod normal posibilitatea pierderii, eșecului și viselor neîmplinite. Este o tensiune care trece adesea neobservată în contextul gestionării sarcinilor cotidiene, dar disconfortul pe care îl cauzează ne face să ne refugiem în lucruri mai plăcute precum o gustare, o băutură sau ecranul unui dispozitiv.
Mindfulness ne face conștienți de aceste preocupări și ne reorientează atenția către simțurile noastre. Acestea, prin însăși natura lor, sunt orientate spre prezent – de unde și expresia aproape clișeizată „a trăi clipa prezentă”.
Așadar, când simțiți că sunteți încordat și dominat de gânduri anxioase, încercați să vă orientați atenția către senzațiile asociate respirației, oriunde le-ați percepe în corpul dumneavoastră. Tensiunea corporală se disipează în mod natural odată cu schimbarea punctului de concentrare lăsând în urmă o senzație generală de calm. Nu vă așteptați ca atenția să rămână acolo. Observați doar că ea revine asupra grijilor și readuceți-o treptat asupra respirației.
Încercați acest lucru timp de câteva minute.
Cu puțină practică, atât această tendință mentală universală cât și capacitatea dumneavoastră de a o schimba vor deveni mai clare în cadrul unor activități. Stimularea redusă rezultată face ca hormonii de stres să se disipeze, permițând restabilirea în creier a hormonilor ce ne dau o stare bună, cum ar fi serotonina și dopamina, iar astfel fericirea clipei prezente poate fi incorporată în viața de zi cu zi.
Platforma Great People Inside le oferă organizațiilor posibilitatea de a gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, într-un timp scurt.
Solicitați un demo gratuit!