Pentru a afla cum ne putem optimiza comportamentele, trebuie, în primul rând, să înțelegem principiile fundamentale pe baza cărora funcționează creierul uman. Am discutat într-un articol anterior despre ce se întâmplă în creier atunci când luam o decizie, arâtând inutilitatea sugestiilor clișeice și a descrierii voinței dintr-o perspectivă intuitivă.
Odată eliminată perspectiva populară asupra procesului decizional, este acum timpul să o înlocuim cu câteva sugestii corelate cu cercetările neuroștiințifice.
Poemul narativ al lui Homer, Odiseea, îl prezintă pe personajul principal, Ulise sau Odisseu, într-o situație relevantă pentru cazul de față. Navigând mările pe drumul spre casă, eroul cunoaște faptul că, într-un anumit moment, va trece pe lângă o așa-zisă Insulă a Sirenelor. Ulise este conștient de efectele pe care aceste ființe le au asupra oamenilor, controlându-i prin cântece și determinându-i să acționeze împotriva propriei lor voințe. Prima decizie pe care o ia pentru a garanta navigarea în siguranță pe lângă aceste făpturi malefice este de a le umple urechile membrilor echipajului său cu ceară de albine, asigurându-se că aceștia nu vor auzi cântecele sirenelor. Totuși, Ulise dorește să audă faimosul cântec și să supraviețuiască, așa că hotărăște, în momentele anterioare întâlnirii cu acestea, să se lege de catarg și le poruncește oamenilor săi să nu îl elibereze până când pericolul a trecut, indiferent de ce le va porunci sau ce îi va ruga ulterior.
Cum este corelată această poveste fictivă cu ceea ce se întămplă în creierul uman?
Pentru a înțelege legatură strânsă dintre acestea, este crucial să acceptăm că noi nu suntem tot noi în toate momentele vieții noastre și nu suntem atât de consecvenți pe cât ne place să credem. Cu alte cuvinte, dacă tu ai lua, în acest moment, o decizie pe care o consideri rațională, trebuie să te aștepți la posibilitatea ca tot tu, într-un moment ulterior, pus în fața aceleiași decizii, dar într-un context diferit, să acționezi împotriva propriului tău interes pe termen lung. Ceea ce a făcut Ulise, înainte de întâlnirea cu sirenele, a fost să conștientizeze că raționalitatea sa din momentul respectiv era doar una temporară, ce urma să fie înlocuită de un impuls incontrolabil în contextul ce avea să urmeze.
De fapt, pentru majoritatea oamenilor, momentele în care ne-am putea convinge singuri să acționăm împotriva propriului nostru interes pe termen lung sunt mai numeroase decât cele în care am alege corect. Din acest motiv, putem privi metaforic momentele raționale din viața noastră ca pe niște momente de luciditate. Posibilitatea de apariție a unor astfel de momente raționale se manifestă în două scenarii: (I) absența stimulului declanșator de impulsivitate (Ulise înainte de întâlnirea cu sirenele) sau (II) condiționarea treptată a răspunsurilor automate prin activarea cortextului prefrontal, al carui rol, printre multe altele, este de a regla impulsurile (după 100 de întâlniri cu sirenele, ne putem imagina că Ulise s-ar putea, în sfârșit, controla).
Se poate spune că, atunci când a decis să fie legat de catarg, eroul poveștii a avut unul dintre acele momente de luciditate pe care le cunoaștem cu toții. El a fost conștient de faptul că va veni un moment când nu se va afla în controlul propriului comportament și va fi supus unui stimul ce îi va declanșa reacțiile iraționale, indiferent de falsul sentiment de raționalitate pe care îl va simți atunci când se va afla sub influența sirenelor. Ceea ce ni se întâmplă tuturor atunci când suntem expuși tentațiilor este că ajungem să construim justificări pseudo-raționale pentru acțiunile pe care vom ajunge, ulterior, să le considerăm greșite.
Suntem obligați să ne legăm de catarg, de fiecare dată când suntem lucizi, pentru a lua decizii raționale?
Capacitatea unor persoane de a-și condiționa (sau nu) reacțiile iraționale este exprimată prin trăsătura de personalitate denumită impulsivitate. Cu toții cunoaștem unele persoane despre care spunem că sunt impulsive și altele despre care știm că au capacitatea de a-și controla impulsurile. Din fericire, plasticitatea creierului (sau neuroplasticitatea), fenomen relevat prin intermediul cercetărilor din ultimul secol (Fuchs& Flügge 2014) ne permite să fim optimiști: chiar dacă cineva este, momentan, impulsiv, asta nu înseamnă că nu își va putea modifica, în viitor, această trăsătură de personalitate.
O astfel de propunere pentru a ne putea schimba cu adevărat comportamentele se bazează pe modelul transteoretic de schimbare Prochaska (Prochaska & Velicer 1997) exprimat prin tabelul de mai jos:
| Stadiu | Caracteristici | Abordare |
| Precontemplare | Individul nu conștientizează consecințele negative ale comportamentului său. | Reflecția generală asupra propriilor comportamente. Identificarea unor dorințe de îmbunătățire. Ce mi-ar plăcea să fie diferit în viața mea? |
| Contemplare | Apare în urma identificării consecințelor, odată cu dorința de acțiune. Stadiu marcat de confuzie, ambivalență emoțională și de lipsa determinării. | Concentrarea asupra aspectelor pozitive ce ar putea rezulta în urma schimbării comportamentului dăunător. Cu ce s-ar îmbunătăți viața mea dacă aș putea să mă schimb? |
| Pregătire | Individul este pregătit să ia acțiune în viitorul apropiat, începând cu pași mici. | Consolidarea dorinței de a acționa și identificarea unui plan de acțiune. Punerea în practică a primilor pași din planul respectiv. Care este cea mai bună metodă de a obține această modificare pe care mi-o doresc? |
| Acțiune | Se face trecerea completă la modificarea comportamentului. | Monitorizarea progresului și conștientizarea îmbunătățirii pentru o perioadă de 3-6 luni. Cum va arăta viața mea după ce voi reuși ceea ce îmi propun și cât de aproape sunt de acel moment? |
| Menținere | O perioadă mai lungă, în care individul se străduieşte să menţină noul comportament pe termen lung. | Menținerea noului comportament prin urmarea unor strategii de preîntâmpinare a potențialelor recăderi. Necesitatea observării diferențelor dintre calitatea vieții în prezent, raportată la cea din trecut. Cum mă simt acum față de cum mă simțeam înainte? De ce îmi este mai bine? |
| Terminare | Dispariția dorinței de a reveni la comportamentul dăunător. | Concentrarea pe alte aspecte ale vieții ce ar putea fi îmbunătățite. |
Dacă citiți acest articol, având în minte un anumit comportament dăunător pe care v-ați dori să îl modificați, atunci cu certitudine ați trecut de stadiul precontemplării și vă situați în cel al contemplării sau chiar al pregătirii. Urmând direcțiile generale de abordare prezentate în tabelul de mai sus, care corespund stadului în care vă aflați și continuând cu următoarele până la stadiul de terminare, aveți o șansă destul de mare să reușiți eliminarea completă a comportamentului dăunător.
Totuși, unele comportamente sunt foarte puternic înrădăcinate, ajungând să fie aproape considerate caracteristici de personalitate în cazul unor oameni. Din acest motiv, unele persoane nu vor putea reuși să facă o astfel de schimbare pe cont propriu. Pentru astfel de situații, în cazul în care comportamentele respective vă creează probleme majore în viața voastră, este recomandat să apelați la un specialist în Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC), forma de psihoterapie care s-a dovedit a fi cea mai eficientă în urma multiplelor studii științifice (Hofmann et al 2012).
Surse:
– Fuchs, E. & Flugge, G. (2014) Adult Neuroplasticity: More Than 40 Years of Research. Neural Plasticity 2014(5):541870 · May
– Hofmann, S. G., Asnaani, A., Vonk, J.J. Imke, Sawyer, T. A., Fang, A. (2014) The Efficacy of Cognitive Behavioral Therapy: A Review of Meta-analyses (2012) Cognit Ther Res. 2012 Oct 1; 36(5): 427–440
– Prochaska, J.O. & Velicer, W. F. (1997) The transtheoretical model of health behavior change. Am J Health Promot. 1997 Sep-Oct;12(1):38-48.
