V-ați pierdut vreodată sau nu ați fost siguri în ce direcție trebuie să mergeți? Cu toții am fost în aceasta situație la un moment dat. Din fericire, avem telefoanele care, cu ajutorul GPS-ului, ne ajută să găsim destinația pe hartă și ne oferă o rută alternativă dacă este prea aglomerat. În ziua de astăzi este aproape imposibil să ne pierdem pe drumul către noua cafenea din oraș sau către interviul pentru a obține locul de muncă dintr-o companie nouă. Tehnologia GPS nu doar că ne-a îmbunătățit viețile personale, dar a și contribuit semnificativ la îmbunătățirea vieților și a succesului profesional.

Companiile au tot felul de sisteme informaționale care monitorizează eficiența, inventarul, relațiile cu clienții și vânzările la nivelul întregii întreprinderi. Atunci când vine vorba de job screening, identificarea compatibilității postul sau chiar planificarea succesiunii, evaluarea angajaților  este una dintre cele mai eficiente metode pentru a permite organizațiilor să-și aleagă oamenii potriviți și să-i dezvolte la potențialul maxim, în fiecare stadiu din ciclul de viață al angajatului în companie.

Ciclul de viață al angajatului în companie este un o călătorie ce ar trebui să ducă la o relație mutuală, pe termen lung și de succes între companie și noul angajat. Pentru a vă menține rolul de lider eficient, puteți folosi aceste sfaturi pentru a ajuta angajații să aibă un plan de atingere a obiectivelor și de dezvoltare a abilităților. Acesta este drumul pe care trebuie să-l parcurgeți în patru etape pentru a nu vă rătăci și pentru a ajunge la succesul angajaților în companie.

Luați-o pe prima la dreapta către Compatibilitatea cu postul

Pentru a intra pe drumul cel bun, este important să începeți prin a evalua abilitățile și interesele angajatului care se potrivesc cu postul. Nu există nimic mai dăunător pentru succesul angajaților decât numirea talentelor de vârf pe anumite posturi care nu li se potrivesc. Acest lucru este foarte important deoarece compatibilitatea cu postul este strâns legată de satisfacția profesională, creșterea nivelului de engagement, accelerarea performanței și reducerea stresului.

Intrați pe a doua ieșire din sensul giratoriu către Onboarding

După ce a trecut de compatibilitatea cu postul, noul angajat va petrece mult timp  prin onboarding. Acesta este etapa care contribuie cel mai mult la succesul angajatului, deoarece aici  noul angajat este introdus în cultura organizațională a companiei, se setează obiective, începe trainingul și dezvoltarea abilităților. Pentru a fi lideri buni, este obligatoriu să fiți organizați și să oferiți o experiență pozitivă în acest timp. În acest mod veți reuși să creșteți loialitatea, să reduceți rata de fluctuație a personalului și să îmbunătățiți performanța noului angajat.

Continuați drumul drept către Managementul Performanței

Onboarding-ul nu este sfârșitului drumului pentru dezvoltarea abilităților și training , ci duce direct către managementul performanței, acolo unde abilitățile angajatului trebuie să fie calibrate pentru a-l duce către succes. Stabilirea unui model de performanță este printre cele mai bune metode pentru a încuraja engagement-ul angajaților și pentru a interacționa cu membrii echipei. Dacă vreți să fiți lideri eficienți trebuie să asigurați o comunicare interactivă și autentică, pentru a putea să oferiți feedback și să creșteți încrederea angajaților în timp ce le măsurați performanța. Engagement-ul angajaților duce la o creștere a productivității, la progres către obiective și la succesul angajaților per total. Performanța echipei reflectă realizările voastre ca lideri.

La semafor, virați la dreapta și opriți-vă la Leadership

“Adevăratul leadership trebuie nu trebuie să aducă beneficii liderului, ci acelora care îl urmează” – John. C. Maxwell. Pentru a deveni lideri eficienți, este important să oferiți exemple pozitive care motivează angajații să caute oportunități de dezvoltare și să-și îmbunătățească abilitățile. Acest drum vă încurajează să să vă verificați și calitățile voastre de lideri.

Ați ajuns la destinație: Succesul Angajaților

Succesul angajaților nu este un drum cu sens unic; acesta reflectă abilitățile voastre de lideri și influențează pozitiv succesul afacerii voastre, maximizând profitul investiției de-a lungul întregului ciclu de viață al angajatului în companie.

Voi pe ce drum o luați pentru a vă asigura că ajungeți la succesului angajaților?

Doriți să vă îmbunătățiți procesul de recrutare? Solicitați chiar acum un demo gratuit:

solicita evaluare gratuita blog