Părinți le-au fost cei din generația X, care în România a coincis cu cea de tranziție de la comunism la capitalism, cea de sacrificiu”.Frustrați de propriile lipsuri, au oferit copiilor tot ce-au putut. Acum, tinerii pun pe timpul liber preț mai mare decât pe salariu. Vor program flexibil.
Angajatorii și părintii privesc această atitudine drept narcisism sau lipsă de disciplină, responsabilitate și ambiție, dar tinerii au așteptări noi de la angajatori, fiindcă și-au văzut părinții muncind din greu, fără sa le placa serviciul și neglijându-și viața privată. Nu vor sa repete greșeala.
Cine e de vină: tinerii, părinții, școala, angajatorii?
Pe de alta parte, asta înseamnă că sute de mii de tineri nu- și găsesc un serviciu și trăiesc pe spinarea părinților până după 30 de ani. Cot la cot, cei cu diplome și cei care nici măcar nu și-au luat bacalaureatul se trezesc în fața aceleiași dileme care pe mulți îi aduce în pragul depresiei: ce să fac cu viața mea?
În fața angajatorilor, tinerii absolvenți par adesea leneși, comozi și plini de pretenții. Cum școala nu le dă nicio direcție, își aleg meseria ignorându-și complet potențialul profesional. De aici și valul de incompetență. Vinovată e școala, spun părintii. Tinerii zic că vinovat e angajatorul. Iar angajatorul spune că vinovat pentru eșecul copilului pe piața muncii e părintele mult prea protector.
Unii sociologi vorbesc deja de “generația pierduta”. Dacă ne uitam la cifre, au dreptate: jumătate din liceeni nu-și iau bacalaureatul, iar din jumătatea care reușește, un procent uriaș eșuează imediat.
Generația Y nu e neaparat pierdută. Doar că își dorește un job care să conteze, mult timp liber și bani suficienți. Pare obraznic, dar … s-ar putea să merite.
*articol preluat parțial de pe site-ul emisiunii “Romania, te iubesc!”, varianta completă o puteți vizualiza AICI.
