Conferința Great People Inside “HR Mastery in The Digital Era” ce a avut loc în data de 10 și 11 octombrie 2018, în cadrul Hotel Kronwell Brașov, a adus în atenția publicului subiecte actuale din domeniul resurselor umane, cele mai noi instrumente de dezvoltare a angajaților, noi tehnologii inovative, precum și metode și strategii optime pentru organizațiile care își doresc să se adapteze acestei noi ere digitale.
Aflată la cea de-a XV-a ediție, conferința a reprezentat cel mai important eveniment al anului 2018 în domeniul resurselor umane și a reunit peste 450 de participanți, printre care manageri și specialiști în resurse umane din toate industriile, psihologi, tineri antreprenori, oameni de afaceri, reprezentanți ai marilor companii de consultanță, lideri ai asociațiilor din diverse sectoare economice precum și speakeri de renume internațional.
Lucrul cu oamenii: Lucrul cu tine proiectat în exterior, Curiozitatea și Neuroștiința: Noile Frontiere ale Dezvoltării Talentelor, Leadership-ul viitorului și revoluția necesară în dezvoltarea leadership-ului contemporan și Transformarea dezvoltării organizaționale cu ajutorul Indicatorilor de Performanță sunt doar câteva dintre subiectele care au fost abordate în cadrul evenimentului.
Puteți accesa pozele de la eveniment prin acest link.
Clip-urile video vor fi accesibile pe canalul nostru de Youtube.
Printre speakerii invitați în cadrul evenimentului s-au aflat nume cunoscute din domeniul HR dar și din mediul de business românesc, precum și speakeri recunoscuți la nivel internațional: Andrew Neitlich – Fondator și Director Center for Executive Coaching; Josef Kadlec și Milan Novak – Co-Fondatori GoodCall; David Parmenter – Leading Presenter and Facilitator; Enrico Banchi – Urban Neuroscience Expert; Peter Hawkins – Professor of Leadership; Magda Vargas Battle – Corporate Culture Matchmaker, Indrė Šveistrytė – Founder “Spread Your Wings”; Desiree Diaconescu – Vice Președinte Resurse Umane Tuborg România; Aurelian Chitez –Sales Manager Romanian Software; Dan Ștefan – Fondator și Director Executiv Autonom Rent a Car; Stelian Bogza – Co-Fondator și Director Comercial Benefit; Mircea-Cătălin Roman – Senior Associate Noerr; Ștefana Mihăilescu – Head of Learning & Development Raiffeisen Bank; Adela Jansen – HR Exeutive Director BRD; Daiana Stoicescu – Președinte ICF România; Liliana Bica – HR Plant Manager Adient; Monica Oltean – Health&Wellness Director Max Relax&Wellington; Mihai Găvan – Head of Charisma HCM TotalSoft; Ciprian Popa – Co-Fondator&CEO Oryxian; Armina Dobrică – Corporate Wellness Consultant AON România; Adrian Măniuțiu – Fondator PhotoMedia Management; Mircea Mihai – Executive Director EXELO; Cătălin Blaga – Trainer DCG.
Parteneri ai evenimentului: Polipol Moblia, Tuborg, ICF România, Automotive Bavaria Group, TotalSoft, Moneycorp, Wellington, EximBank, Benefit, AON, Autonom, Noerr, Exelo, Romanian Software, Augsburg International, Rentrop&Straton, Kirchhoff Automotive, CoCoS, Diversitas, S-Karp, Max Relax, Wine in Business, BestSmart, Coral Club, HTI România, ICCO, VBS, AHK – Camera de Comerț Româno-Germană, Camera de Comerț și Industrie Brașov, BestJobs, Bizz.Club România, Magnolia, Gyermelyi, Harmopan, Heidi Chocolat, Dacia Plant, Tchibo.
Parteneri Media: EM 360, Kiss FM, Rock FM, Radio Guerrilla Brașov, Metropola Brașov, Prețul Zilei, Monitorul Expres, Știrea Zilei, 4Career, Learn&Go, MyTex.ro, Transilvania Expres, Banul, Brașovul Tău, Detectiv Economic, Oameni și Companii, Grupul Iubim Brașovul, Televiziunea Iubim Brașovul și Business&Living Iubim Brașovul.