S-au spus multe despre beneficiile unui program de muncă flexibil: atrage cei mai buni candidați, crește motivația și nivelul de „engagement”, crește productivitatea și inovația, reduce costurile. În multe companii, beneficiile finale par să încurajeze lăcomia de a distruge echilibrul dintre muncă și viața personală, sub forma programului “în ultima clipă”.
Potrivit unui articol scris de Robert Reich în revista Salon: “Să planifici în ultima clipă este cel mai nou trend, inventat pentru a face magazinele mici, restaurantele, hotelurile și alte afaceri adaptate pentru clienți să fie mai eficiente și pentru a reduce costurile la minim. Programele pot prezice acum în timp real nevoile de personal bazate pe informații legate de trafic, vreme și vânzări, doar cu cateva ore sau chiar minute înainte. Astfel, angajatorii nu trebuie să plătească pe nimeni să fie la serviciu dacă nu este nevoie de ei. Companiile evită să plătească salarii angajaților care, altfel, ar sta degeaba.”
Sună bine pentru profitul angajatorilor, dar cum influențează acest lucru motivația angajaților și echilibrul lor dintre muncă și viață personală? Practic, angajatorii planifică un program provizoriu, dupa care îi anunță pe angajați cu cateva minute înainte de sosire că nu mai e nevoie de ei.
Înainte, angajații erau considerați întotdeauna un cost fix, ceea ce însemna locuri de muncă stabile cu un salariu stabil, suma cheltuită de către companie fiind constantă de la an la an. Dar acum, angajații pot fi un cost variabil al afacerilor – până la ultima ora sau chiar ultimul minut. Este adevărat că astfel afacerea poate fi mai eficientă, dar cum ar trebui un angajat să poată garanta orice fel de siguranță pentru el sau pentru familia lui, sau să se aștepte la ceva asemănător cu un echilibru între muncă și viața personală? Reich a rezumat problema perfect cand a spus că: “Angajații nu pot să fie simultan costuri variabile pentru afacere și să trăiască în lumea lor cu costuri fixe”.
Dacă organizațiile nu vor să pastreze autonomia față de regulamentele guvernamentale, trebuie să pună stop practicilor de planificare “în ultima clipă”. Deja, în multe locuri din lume au apărut legi care obligă angajatorii să plătească orice angajat pentru minimum patru ore de lucru, indiferent dacă acesta este trimis acasă imediat dupa ce a ajuns la locul de muncă. Dar tehnologia permite acestei metode să-i informeze pe angajați că nu este nevoie de ei în ziua respectivă chiar înainte ca aceștia să ajungă.
Cum rămâne cu acea mamă singură care a trebuit deja să facă aranjamente în ultimul minut pentru a găsi pe cineva care să-l ia pe copilul ei de la școală? Sau cu studentul care lucrează la un restaurant pentru a-și plăti facultatea, bazându-se pe bacșisul primit în acea noapte pentru a plăti benzina până acasă, fiind anunțat prin mesaj că nu este nevoie de el la restaurant, chiar în momentul în care intra în parcare.
Acest tip de program flexibil nu ia în considerare condiția umană. Nu respectă motivația angajaților, “engagement”-ul sau echilibrul dintre muncă și viață personală. Singurul scop este de a obține un profit mai mare de pe o zi pe alta.
Există multe beneficii în a avea un program flexibil, în special păstrarea echilibrului dintre muncă și viață personală, dar acest tip de planificare va distruge motivația angajaților și va elimina orice lucruri bune pe care libertatea unui program flexibil le poate aduce.”Indiferent cum este numit- planificare în ultima clipă, muncă la cerere sau contract independent, rezultatul este același: Nicio previzibilitate, nicio singuranță economică. Acest lucru face afacerea mai eficientă, dar este un coșmar pentru familii.”
Ce credeți? Este posibil ca programele flexibile de muncă să facă mai mult rău decât bine pentru motivația angajaților?
