Experți de renume internațional în domeniul HR, prezenți la Conferința Great People Inside Evolving HR, 25-26 mai 2022, Hotel Qosmo, Brașov România

0
3327

Peste 16.0 miliarde de dolari au fost investiți în tehnologia resurselor umane din anul 2009 până în prezent, dintre care 6, 5 miliarde de dolari au fost investiți doar în ultimii doi ani. (Sursa: CB Insigts/cbinsights.com). Se preconizează că, în acest ritm, sectorul global de management al resurselor umane (HRM) va ajunge la 30 miliarde de dolari până în anul 2025.

Teoria „supraviețuirii celui mai adaptat” a lui Charles Darwin nu se limitează la lumea biologică și la evoluția speciilor, ci mai degrabă ar putea fi considerată o lege generală atunci când vine vorba de orice lucru care implică competiție; dacă luăm acest lucru în considerare, atunci ar trebui să ne întrebăm: există ceva mai competitiv decât lumea afacerilor în lupta sa acerbă pentru talente?

În mediul de afaceri actual, în condițiile în care digitalizarea are un impact asupra regulilor tradiționale de afaceri, nevoia unei forțe de muncă agile, receptive și care se poate adapta nu a fost niciodată mai mare.

Mediul talentelor generează în prezent cea mai mare destabilizare pe care a cunoscut-o vreodată mediul de afaceri – angajații se simt împuterniciți și dețin controlul pentru a decide cum, când și unde lucrează, la ce lucrează și dacă doresc să se implice sau nu în anumite companii.

Prin urmare, cum ne putem pregăti forța de muncă pentru viitor în era digitală?

Cum ne putem asigura că afacerile și angajații noștri sunt pregătiți să profite de ceea ce le oferă viitoarea lume a muncii?

Răspunsul la toate aceste întrebări dar și la multe altele îl puteți afla participând la Conferința Great People Inside “Evolving HR” ce va avea loc pe  25 și 26 mai 2022 la Hotel Qosmo Brașov.

Evenimentul aflat la cea de-a XVII-a ediție este cel mai prestigios eveniment de resurse umane din România și aduce experți de renume internațional din Italia, Canada, Malaezia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii dar și nume cunoscute din domeniul HR cu un background puternic în mediul de business românesc, antreprenori, inovatori ce creează viitorul muncii.

Printre keynote speakerii acestei ediții se vor afla nume celebre precum: Dr. Peter Chee, coach-ul numărul 1 în lume în inovare strategică și unul dintre cei mai buni executive coachi din lume și expert global în dezvoltarea leadershipului, cu peste 30 de ani de experiență în dezvoltarea liderilor din peste 80 de țări. Peter este mentor de rang înalt, coach și dezvoltator al programului Certified Coaching and Mentoring Professional (CCMP), acreditat și recunoscut de ICF (International Coach Federation). Este coautorul cărții „5 Levels of Mastery”alături de Dr. Marshall Goldsmith, coach-ul executiv numărul 1 în lume. Printre organizațiile pentru care a lucrat se numără: Intel, Citibank, Schneider, Chevron, OSRAM, AIA, Infineon, Mattel, Petron, Philips, ANZ Bank, First Solar, MSIG, Bangkok Bank, ThaiBev, DTAC -Telenor, Beiersdorf, Sandisk-Western Digital, Nestle, PepsiCo și Nike.

Deiric McCann, Director al Genos Europe, un lider mondial în evaluări și oferte educaționale de inteligență emoțională și mindfulness. Deiric este un expert mondial în inteligență emoțională și mindfulness și un profesor acreditat și cu experiență. Autor al mai multor cărți printre care și ‚Leadership Charisma’ acesta subliniază rolul esențial al angajării oamenilor pentru a obține succesul în afaceri; expertiza sa profesională constă în a ajuta clienții și partenerii să implementeze soluții bazate pe inteligență emoțională și mindfulness care oferă un randament al investițiilor (ROI) considerabil – lucru despre care vorbește în mod regulat în întreaga lume.

Pe lângă cele două nume mari care vin pentru prima dată la Conferința Great People Inside, unul dintre cei mai de succes speakeri ai edițiilor trecute revine în România, pentru a treia oară, la cererea expresă a publicului. David Perry, renumitul expert internațional cu peste 30 de ani de experiență în recrutare și cu o rată de retenție a clienților de 99.54%. Această rată de succes aproape perfectă este de 3 ori  mai bună decât media din industrie– acesta fiind unul dintre motivele pentru care The Wall Street Journal l-a numit pe David “Rogue Recruiter”(recrutare prin metode creative și/sau neortodoxe). David este co-autorul premiat al cărții “Executive Recruiting for Dummies”, “Hiring Greatness: How to Recruit Your Dream Team and Crush the Competition”precum și al “Gueriila Marketing for Job Hunters 3.0”și al altor patru cărți, acestea fiind traduse în 5 limbi de circulație internațională.

Faceți cunoștință cu liderii care nu doar gândesc soluții pentru schimbările ce ne așteaptă, dar pun și bazele viitorului încă de acum.

Parteneri ai evenimentului: SanoPass, Dima Consulting Group, Kiss FM, Philip-Morris International, Tuborg, Polipol Mobila, UCMS, Edenred, Salarium, Drillster, Noerr, Romanian Software, AON Romania, Maurer Imobiliare, Total Soft, Tchibo, Exim Bank, Autonom Rent A Car, Biologica Cosmetics, Kandia, Target Executive Search,  ICCO, Heidi Chocolat, Kirchhoff Automotive, Niran Cosmetics, Florăria Magnolia, Libris Șt.O.Iosif, Gyermelyi, Harmopan, Camera de Comerț și Industrie Brașov și AHK -Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană.

Parteneri media ai evenimentului: EM360 Group, Kiss FM, Grupul Iubim Brașovul, Oameni și Companii, Rentrop & Straton, Știre9, La Pas prin Brașov, Portal HR, Prețul Zilei, Monitorul Expres, Leaders,  4Career, Learn&Go, Metropola.

Pentru mai multe detalii despre eveniment vă rugăm accesați pagina:

https://greatpeopleinside.com/conference2022/ro

Persoană de contact: Vlad Matei –Specialist Comunicare și Relații Publice: vlad.matei@greatpeopleinside.com

www.greatpeopleinside.com