Cum s-a ajuns de la educatia prin TREBUIE la copiii pentru care regulile nu exista

Intr-o tara in care, conform unui studiu al Asociatiei Salvati Copiii, 68% dintre copii declara ca sunt batuti acasa, noile metode parentale sunt privite cu scepticism. Totusi, din ce in ce mai multi parinti nu apeleaza la bataie sau la metodele de acum cateva decenii. Ca sa inteleaga de ce sunt suparati copiii lor, prefera sa vorbeasca mai degraba cu un terapeut.

Parintii din generatia TREBUIE
Acesti parinti sunt parte a unei generatii care a facut copii la anii maturitati. Cand deja aveau carierele bine puse la punct. Cand au fost pregatiti sa dea viata unui copil pe care sa-l creasca altfel. Au depasit vechile mentalitati in care pruncii erau adusi pe lume pentru a fi un sprijin la batranete. Merg la cursuri unde invata sa cum fie parinti. Au ales sa-si creasca fiii si fiicele ignorand vechile principii ale celor sapte ani de acasa pe care le-a inlocuit cu educatia prin empatie. Si cred ca in acest fel le dau mai multa incredere copiilor, spre deosebire de parintii lor.

Conflictul parinti-copii, rezolvat de psihologi
Cuprinsi de curentul numit „parenting”, fiecare a abordat in mod personal noile metode de crestere a copilului, iar azi unii se declara depasiti si nu mai stiu sa relationeze cu propriii copii. Uneori prea ocupati pentru a le da suficienta atentie, alteori prea binevoitori in a le implini orice dorinta multi parinti ajung in punctul in care au nevoie de ajutor.

Cartile publicate in ultimii 20 de ani si toate aceste informatii, au dus la o schimbare de atitudine. Copiii crescuti dupa aceste principii sunt reflexiile parintilor lor care privind spre ei si-au corectat nemultumirile legate de anii copilariei. Sunt o generatie experiment va avea de infruntat la maturitate o societate dominata de reguli. In care fie reuesc sa se impuna construind o noua Romania, fie vor fi inghititi de prejudecatile celor care inca mai cred ca educatia inseamna si ca bataia e rupta din rai.

*articol preluat parțial de pe site-ul emisiunii “Romania, te iubesc!”, varianta completă o puteți vizualiza AICI.