Într-un studiu realizat de firma de consultanță Bain & Company, s-a constatat faptul că organizaţii precum Apple, Netflix, Dell și Google sunt cu 40% mai productive decât organizaţiile obișnuite. La prima vedere, s-ar putea spune că acest fenomen se datorează faptului că aceste companii atrag numai top performeri, pentru care menținerea unui nivel ridicat de productivitate este ca mersul pe bicicletă; dar lucrurile stau diferit, aşa cum declară însuși managerul Michael Mankins din cadrul firmei Bain & Company:

“Studiul nostru a descoperit că dintre angajaţii acestor organizații, 16% sunt top performeri, pe când în cazul companiilor obişnuite numărul lor ajunge la 15%. Majoritatea organizaţiilor au aproximativ același număr de top performeri, dar diferența uriașă constă în nivelul acestora de producție.”

Managerii executivi din cadrul marilor companii din 12 industrii diferite au spus că există 3 aspecte esenţiale ce influențează productivitatea oamenilor: timpul, talentul și energia. Aceste companii și-au planificat activitatea astfel încât angajații lor sunt cu 40% mai productivi și, din acest motiv, înregistrează profituri cu 30-50% mai mari decât media industriei în care activează. Michael Mankins a declarat: „Acești angajați realizează mult mai multe până joi dimineața decât reușesc ceilalți să facă într-o săptămână întreagă şi, cu toate acestea, ei nici nu îşi încetează activitatea mai devreme. Această diferență se cumulează an de an, iar într-un deceniu aceste companii ajung să producă de 30 de ori mai mult decât competiția, cu același număr de angajați.”

De asemenea, Mankins a publicat cartea “TIME / TALENT / ENERGY: Overcome Organisational Drag and Unleash Your Team’s Productive Power”,  în care explică metodele prin care cele 3 aspecte menționate mai sus duc la creșterea semnificativă a productivității. Acestea sunt cele mai importante 3 metode prin care puteți și dumneavoastră să scoateți ce e mai bun din echipa pe care o aveți:

  1. Dezvoltarea echipelor formate din top performeri

În mod normal, companiile își distribuie angajații de top în mod egal între departamente. În schimb, Apple și Google preferă să își plaseze top performerii în poziții de conducere, aflate în legătură directă cu strategia și succesul companiei. Celelalte funcții sunt, în general, lăsate angajaților obișnuiți. Un exemplu foarte bun în acest sens este cel dat de Apple și Microsoft la începutul anilor 2000. Mankins relatează: ” În mai puțin de 2 ani, 600 de ingineri de la Apple au reușit să dezvolte, să testeze și să lanseze  pe piață programul de operare iOS 10. Pe de altă parte, cei 10,000 de ingineri de la Microsoft au avut nevoie de aproape 5 ani de zile să dezvolte, să testeze și într-un final să retragă programul de operare Vista de pe piață. Diferența între cele 2 companii a constat în modul în care au decis să își formeze echipele.”

Apple și-a datorat succesul echipei formate exclusiv din top performeri deoarece iOS 10 era un produs de o importanță majoră. În plus, bonusurile erau oferite pe baza performanțelor echipei și nu exista posibilitatea ca doar o persoană din cadrul echipei să aibă de câştigat. În cadrul Microsoft, bonusurile erau oferite individual și astfel se ajungea în situații în care erau răsplătiţi doar top performerii din echipă. În timp, compania a renunțat la recompensele individuale.

  1. Eliminarea “piedicilor” din cadrul companiei (Organisational Drag)

În medie, o companie pierde puțin peste 25% din puterea ei de producție datorită “piedicilor” interne, precum activități minore ce duc la irosirea timpului și îngreunarea muncii angajaţilor. Un studiu publicat de Harvard Business Review a demontrat faptul că “piedicile” acestea interne duc la pierderea a peste $3 trilioane în fiecare an, bani ce ar putea ajunge în economia globală.

Dar nu toate companiile acționează așa. De exemplu, Netflix nu impune o limită cheltuielilor pe care le pot face angajații companiei. Politica lor este simplă: “Acționați în interesul Netflix. Nu considerăm că sunteţi aici pentru a periclita viitorul companiei și nu avem de gând să creăm impedimente care să vă irosească timpul sau energia.”


Citește și 5 sfaturi pentru dezvoltarea unui mediu de lucru optim


  1. Lideri care îi inspiră pe ceilalţi

Un angajat “engaged” este cu 44% mai productiv decât un angajat mulțumit de locul de muncă, dar un angajat ce se simte inspirat la birou este cu aproximativ 125% mai productiv decât unul doar mulţumit. Companiile ce reușesc să își inspire angajații au performanțe mult mai bune decât restul. Leadership-ul bazat pe inspirație poate fi învățat. Companiile ce observă necesitatea unui astfel de lider investesc multe resurse pentru a obţine impactul necesar creșterii productivității companiei.

Dell Technologies au analizat diferențele fundamentale între o echipă mediocră și una de top, spune Mankins . “Echipele de vânzări conduse de un lider ce poate să îi inspire pe ceilalţi sunt cu 6% mai productive decât echipele conduse de un lider obișnuit. Dacă ar fi să extrapolăm acest 6%, asta înseamnă 1 miliard de dolari din profitul anual al companiei. Gândiți-vă cât de mult poate pierde compania dumneavoastră din cauza unui leadership ineficient.”

Talentele individuale sunt importante pentru succesul oricărei companii, dar, în niciun caz, suficiente. Putem încerca să copiem obiceiurile top performerilor, dar nu contează ceea ce facem la nivel individual dacă  acţiunile noastre nu sunt aliniate cu obiectivele organizaţiei. Companiile de top se concentrează asupra colectivului în locul individualităților.

Platforma Great People Inside le oferă organizațiilor posibilitatea de a gestiona ciclul complet de viață al fiecărui angajat în companie, asigurându-se de rezultate optime, atât pentru angajat cât și pentru angajator. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, wellbeing și retenția angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, într-un timp scurt.

Solicitați un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa:

https://www.fastcompany.com