În ultimul deceniu, Managementul Talentelor s-a bucurat de un interes și o popularitate tot mai mare, ca urmare a tranziției spre o economie bazată pe cunoaștere și a intensificării concurenței la nivel global pentru talente, leadership și competențe de specialitate.
Criza financiară globală și recesiunea economică nu au funcționat ca un amortizor în acestă direcție. Dimpotrivă, capacitatea unei organizații de a contracara criza și de a avea succes pe termen lung a devenit vizibil dependentă de competențele, motivația și performanța angajaților săi.

În ciuda ratei ridicate a șomajului, doi din cinci angajatori din România (40%) întampină, în prezent, dificultăți în găsirea candidaților potriviți pentru posturile vacante din cadrul organizației, potrivit ultimului studiu ManPower Group privind Deficitul de Talente. În aceste condiţii, a fi competitiv și de succes înseamnă a identifica în mod eficient, a dezvolta și în cele din urmă a reține angajații de care ai nevoie.
PROFILES International Romania, cu sprijinul Colegiului Psihologilor din România, filiala Brașov și a Asociației Psihologilor Brașoveni, în parteneriat cu Dima Consulting Group și Profiles Research România, organizează în perioada 8-9 Octombrie, conferința: „Managementul Talentelor – o abordare strategică”, Hotel Kronwell -Bulevardul Gării, nr. 7, Brașov.

Evenimentul oferă o perspectivă unică asupra modului în care organizații de succes și liderii lor abordează strategii eficiente de management al talentelor, exemple de bune practici dar și subiecte sensibile ce tratează piața muncii din România. Restructurarea ca proces de reorganizare a companiilor, şomajul, reconversia profesională, noua generație de angajați Generația Y și problemele cu care se confruntă, sunt doar câteva dintre temele ce vor fi lansate spre discuție.
Vor fi abordate şi prezentate cele mai noi tendințe din domeniul resurselor umane, studii de caz, modele de bussiness de succes de la peste 30 de specialiști ce vor susține prezentări în plen și dezbateri active în panel.
Vor fi dezvaluite instrumente noi de dezvoltare a angajaților, va fi inaugurată cea mai complexă platformă de evaluare a performanței: E-skill, va fi lansată pentru prima oara în România platforma de training online, cu peste 10.000 de tematici: CrossKnowledge precum și singurul master de formare în domeniul vânzărilor din Europa certificat de National College of Ireland.

Printre speakerii invitați în cadrul evenimentului se află nume cunoscute din domeniul HR, printre care: Hans Jakob Walhovd – Vicepreședinte Afaceri Internaționale, Wiley USA, Chuck Wilson –Vicepreşedinte, Profiles International USA, Scott Hamilton – Chief Science Officer, Profiles International şi Membru al Aociaţiei Psihologilor Americani, Stephan Atsou- Director Continental Europe, Cross Knowledge, Dr.psih. Doru Dima – CEO Profiles International România, Enrico Banchi – Partener, Palo Alto School, Italia; Prof. Jimmy Hill- Decanul National College of Ireland, Deiric McCann – Vicepreședinte Profiles International, Irlanda; Oussama Mansour- CEO Profiles International Orientul Mijlociu, Desiree Diaconescu –Vicepreședinte HR URBB România.
Temele pe care această conferinţă le va lansa se referă la:
 Managementul Talentelor în organizațiile din România;
 Paradigma managementului talentelor; Talente vs. non-talente sau cum să obții rezultate excepţionale cu oameni obişnuiţi;
 Cum atragem și identificăm tinere talente și ce programe de dezvoltare le oferim?
 Motivarea angajaților o chestiune de leadership sau de HR?
 Cum gestionăm performanța noii generații de angajați – Generația Y;
 Integritate și etică din perspectiva departamentului de Resurse Umane;
 Corporate Social Responsability şi HR;
 Importanţa evaluării indicatorilor de eficienţă a capitalui uman;
 Creşterea performanţei echipelor de vânzări;
 Restructurare, Şomaj, Reconversie profesională;
 Programe de training clasic vs. online;
 Dezvoltarea abilităţilor personale vs. Profesionale;
 Coachingul ca metodă de dezvoltare a competenţelor manageriale;
 Importanţa Social Media în HR;
Aflată la cea de-a XI-a ediție, conferința face parte din seria de evenimente organizate de Profiles International România, fiind singurul eveniment de resurse umane ce s-a desfașurat timp de 11 ani consecutiv; reunește reprezentanți ai mediului de afaceri, antreprenori, manageri, specialiști și cercetători din domeniul resurselor umane din toate industriile, psihologi, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai marilor companii de consultanță, precum și experți cu renume internaţional din Irlanda, Belgia, Italia, Statele Unite ale Americii, Danemarca, Norvegia, Franța, Belgia, Emiratele Arabe Unite.
Parteneri media ai evenimentului: Realitatea TV, Mix TV, Mix 2 TV, Revista Cariere, HR Manager, Intelligent Life- The Economist, Stirea Zilei.com, Cap Limpede.ro, Biztop.ro, Revista Metropola, Prețul Zilei, Brașovultau.ro, Monitorul Expres, KISS FM, Magic FM, Radio Brașov.

Pentru mai multe detalii despre eveniment vă rugăm accesaţi pagina:
http://conferinta.profilesinternational.ro